Blog

I. „Ia aminte de tine însuți, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat” (Deuteronom 15, 9). Noi, oamenii, păcătuim ușor cu gândul. De aceea, Cel care a zidit una câte una inimile noastre, știind că cele mai multe păcate le săvârșim din imboldul gândurilor noastre, a poruncit ca în primul rând mintea să ne fie curată. Și pentru că păcătuim ușor cu mintea, Dumnezeu ne cere să avem de ea mai multă purtare de grijă și pază.

II. Dumnezeu, învățătorul nostru, ne-a dat această mare poruncă: să facem cu ajutorul rațiunii ceea ce animalele fac din instinct; ne-a poruncit ca pe cele săvârșite de animale instinctiv, pe acelea noi să le facem cu luare-aminte și cu o continuă supraveghere a gândurilor, ca să putem păzi cu strășnicie darurile date nouă de Dumnezeu: să fugim de păcat, după cum animalele fug de ierburile otrăvitoare, să urmărim dreptatea, după cum ele caută iarba cea hrănitoare. „Ia aminte de tine însuți”, ca să poți deosebi ce-i vătămător de ce-i mântuitor.

„Ia aminte de tine însuți”, adică: analizează-te pe tine însuți în toate privințele! Să ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta.

III. „Ia aminte de tine însuți”. Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuți. Altceva suntem noi înșine, altceva cele ale noastre și altceva cele din jurul nostru. Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât am fost făcuți după chipul Creatorului. Trupul și simțurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele și meseriile sunt cele dimprejurul nostru.

Nu te uita la trup, că este trecător, ci poartă grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Ia seama cu toată luarea-aminte de tine însuți, ca să știi să împarți fiecăruia ce-i de folos: trupului, hrană și îmbrăcăminte; sufletului, dogmele credinței, creșterea bună, deprinderea virtuții, îndreptarea patimilor.

IV. Porunca de a lua aminte de tine însuți este folositoare și bolnavilor, dar foarte potrivită și celor sănătoși.

„Ia aminte de tine însuți”, ca după mărimea păcatului să primești și ajutorul tratamentului. Ți-e mare și greu păcatul? Ai nevoie de pocăință adâncă. Ți-e ușor și mic păcatul? Să-ți fie și căința la fel cu greșeala. Deci aceeași poruncă tămăduiește pe cei bolnavi, dar desăvârșește și pe cei sănătoși.

V. „Ia aminte de tine însuți”! Nu-ți imagina cele ce nu există, ci întrebuințează spre folosul tău cele ce sunt!

Nu mai da răgaz gândurilor să se ocupe de cusururile altora, ci „Ia aminte de tine însuți”, adică: întoarce-ți ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi.

Nu înceta deci de a te cerceta pe tine însuți, ca să vezi dacă viața ta merge după poruncile Domnului.

VI. Mai întâi ești om. Oare, dacă judeci drept, nu-i de ajuns aceasta, ca să te bucuri cel mai mult că ai fost făcut de mâinile lui Dumnezeu, Cel ce a creat totul? Mai mult încă: fiind făcut după chipul Creatorului tău, vei putea, printr-o bună-viețuire, să te înalți până la aceeași cinste cu îngerii.

VII. Mai mult, luarea-aminte și studierea atentă a propriei tale persoane te va conduce și la cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă iei aminte la tine însuți, nu mai ai nevoie să descoperi pe Creator în celelalte creaturi; vei contempla în tine însuți, ca într-un microcosmos, marea înțelepciune a Creatorului tău.

VIII. Dacă vrei, după ce ai privit sufletul, privește și alcătuirea trupului și admiră ce locaș potrivit a creat Dumnezeu sufletului. Dintre toate viețuitoarele numai pe om 1-a creat Dumnezeu cu facultatea de a sta drept. Ca să cunoști, din poziția lui, că viața ta este o origine dumnezeiască. Ca să nu se îndeletnicească cu pântecele, nici cu pasiunile cele de sub pântece, ci să aibă toată pornirea lui spre înălțime. Așadar, „Ia aminte la tine însuți”, ca să iei aminte la Dumnezeu, Căruia slava și puterea în vecii vecilor. Amin!

Sf. Vasile cel Mare