Blog

...Focule, focule! Vreascurile trosnesc și vântul nocturn al toamnei târzii face flăcările să zburde. Zona e cufundată în beznă, sunt singur lângă foc, dacă vreau, pot să-mi mai aduc căzături din locurile unde au lucrat dulgherii. Mă aflu într-o zonă privilegiată, atât de privilegiată, încât mă simt de parcă aș fi liber, pe o insulă a paradisului, în „șarașka” de la Marfino din cele mai liberale vremuri ale ei. Nimeni nu mă supraveghează, nu mă trimite în celulă, nu mă gonește de lângă foc. Mi-am pus pufoaica pe umeri, căci totuși e cam frig, din pricina vântului pătrunzător.

Dar ea - de câte ceasuri stă drepți în bătaia vântului, cu mâinile lipite de corp, cu capul plecat, ba plângând, ba înghețând nemișcată:

Uneori se roagă din nou, cu glas tânguitor:

— Cetățene șef!... Iertați-mă. Fiți bun, iertați-mă, n-am să mai fac...

Vântul îmi aduce scâncetul ei atât de aproape, de parcă s-ar tângui la urechea mea. În postul de gardă, cetățeanul șef își umple godinul cu lemne și nu răspunde.

E postul de gardă al lagărului din vecinătate, de unde muncitorii vin să ne instaleze o conductă de apă și să repare clădirea dărăpănată a seminarului. Despărțită de mine prin mai multe împletituri de sârmă ghimpată, la doi pași de postul de gardă, sub felinarul cu lumină vie, stă abătută o fetișcană pedepsită; vântul îi smucește fusta cenușie, de lagăr, șfichiuindu-i cu suflarea lui înghețată picioarele și capul învelit într-o năframă subțire. În timpul zilei, când săpaseră în curtea noastră șanțul acela, fusese cald. și o altă fată, lăsându-se să alunece în râpă, se strecurase târâș până la șoseaua Vladîkinskoe și evadase, profitând de faptul că paza era cam căscată. Iar pe șosea circulă un autobuz de călători din Moscova. Când și-au dat seama, prinde-o dacă mai poți. S-a dat alarma, curând și-a făcut apariția un maior negricios și furibund, urlând că, pentru evadarea asta, dacă fugara nu va fi prinsă, întregul lagăr va fi privat de vizite și de pachete vreme de o lună încheiată. Femeile din brigadă turbaseră, țipau, mai cu seamă una, care-și mai și rotea în orbite ochii plini de ură: „S-o prindă, ticăloasa! Și s-o tundă - cranț! cranț! - cu foarfeca în fața coloanei!” (Nu era invenția ei, așa sunt pedepsite femeile în GULAG.) Iar fetișcana asta spusese oftând: „Măcar de s-ar distra și pentru noi acolo, în libertate!”. Un gardian o auzise și uite că acum era pedepsită: toți fuseseră duși în lagăr, în vreme ce pe ea o puseseră să stea „drepți” în fața postului de gardă. Asta se întâmplase pe la șase seara, acum era unsprezece noaptea. Încercase să tropăie din când în când, ca să se mai încălzească, dar „șeful” își scotea capul pe ușă și răcnea: „Stai drepți, c..., altfel o să fie și mai rău!” Acum nu se mai mișca, plângea numai.

— Iertați-mă, cetățene șef!... Lăsați-mă în lagăr, n-am să mai fac!...

Dar nici la poarta lagărului nimeni n-o să spună: E o sfântă! Să intre!... [Aluzie la un poem în proză al lui Turgheniev, intitulat Pragul. O tânără fată stă în fața unei porți simbolizând intrarea în viața de revoluționară-teroristă. E prevenită asupra tuturor încercărilor ce o așteaptă, inclusiv asupra obligației de a ucide, dar ea persistă în hotărârea de a intra. În acest moment răsună două voci. Una spune „E o nebună!”, iar cealaltă - „E o sfântă! Să intre!”.]

O țin atât de târziu acolo, pentru că a doua zi e duminică și nu vor avea nevoie de ea la lucru.

O fetișcană blondă, simplă, fără școală. Închisă pentru cine știe ce papiotă de ață. Ce gând primejdios ai rostit, fetițo!... Vor să-ți dea o lecție pentru toată viața.

Focule, focule!... Pe front, ne uitam în foc să vedem cum va fi viața după Victorie... Vântul smulge din flăcări o coajă de copac arzândă.

Acestui foc și ție, fetițo, vă făgăduiesc: întreaga lume va citi despre asta.

Acțiunea se desfășoară la sfârșitul anului 1947, în ajunul celei de-a treizecea aniversări a lui Octombrie, în cetatea noastră de scaun, Moscova, care tocmai sărbătorise împlinirea a opt sute de ani de atrocități. La doi kilometri de expoziția unională agricolă. Și la nici un kilometru de Casa de creație a iobagilor din Ostankino.

Alexandr Soljenițîn
extras din Arhipeleagul Gulag, Partea a III-a, Capitolul 5