Blog

Apostolul din duminica a 27-a după Rusalii este din epistola Sfântului Apostol Pavel către efeseni și întărește ideea că firea noastră gârbovită, precum femeia din Evanghelia zilei, poate fi îndreptată de Dumnezeu prin împreuna lucrarea noastră cu El: „Fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului, pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (6, 10-12). Iar asta nu e ușor, pentru că de aceea este numit „cel viclean”. „Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și, pe toate biruindu-le, să rămâneți în picioare. Stați, deci, tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcați fiind cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (6, 13-17).

Este interesant că prima armă cu care începe este „adevărul”. Pare neînsemnat și nu ne dăm seama ce armă este adevărul pentru noi. Pentru că vrăjmașul diavol tot timpul când ne atacă începe cu o minciună, adică schimbă realitatea. Are o putere imensă de a schimba realitatea. Nici nu știi ce s-a întâmplat, te-ai trezit în altă realitate, nici nu mai știi ce e cu tine. Așa mare putere are de a schimba lucrurile. De aceea, a rămâne în adevăr este extrem de important, să știi care este. Marea noastră slăbiciune este că foarte ușor ne lăsăm păcăliți de ceea ce ne place. Dacă auzim o veste care ne place, noi o credem. Nici nu ne mai interesează cine a zis-o, de unde a venit, o credem. Avem o putere de a ne minți incredibilă. De aceea și vrăjmașul ne păcălește foarte ușor, apropiindu-se de noi prin gânduri care ne place să le auzim, apoi strecurându-ne otrava lui. De aceea trebuie să fim foarte adânciți în adevăr, în realitate, în ce e bine și în ce e rău. Iar Sfântul Apostol Pavel ne arată cum, „având mijlocul vostru încins cu adevărul.” Adică trebuie în fiecare zi să ne înconjurăm de adevăr: cuvintele Scripturii, ale Sfinților Părinți. Fiindcă în societate, în media, în noi, e multă minciună, pe care vrăjmașul o întreține.

Prin urmare, prima noastră armă e adevărul și trebuie să ne întărim mult în asta. Evreii sau cei dinainte știau Scriptura pe de rost, o memorau, pentru că nu erau cărți. Aveau totul memorat. Cum știa părintele Cleopa Psaltirea pe de rost sau alți părinți. Dar noi am pierdut asta. Am citit o dată Biblia și credem că o știm. Nu o știm. Pentru că, așa cum cântam cântece în adolescență din memorie, așa trebuie cântată și rumegată Sfânta Scriptura, care este depozitara adevărului în forma scrisă. Asta înseamnă să ne încingem mijlocul cu adevărul, să ne îmbibăm cu el. Așa zicea Sfântul Gavriil Giorgianul: „În vremurile din urmă când vor fi foamete sau altele să nu acceptați ispita de a fura sau a face ceva rău, pentru că în felul acesta vă împărtășiți de faptele întunericului. Cădeți din dreptate și deveniți foarte ușor pradă celui rău.” Nu trebuie să folosim armele lui.

Vedeți, vin săgeți asupra noastră în fiecare zi, vrăjmașul trage spre noi când nu ne dăm seama, spun Părinții. Iar credința („pavăza/scutul credinței”), adevărul devin arme puternice, doar dacă noi le facem să fie puternice. Cum e de exemplu cititul Scripturii. Nu așa o dată din când în când, ci în fiecare zi. Adică fiind profesioniști. Dacă suntem profesioniști, dăm putere armelor enumerate de Apostol. Dacă ai credință, credința ta îți permite să te vindeci, să treci prin toate.

Apoi mai zice, „Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.” Cum zice părintele Zaharia Zaharou: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină cuvântul nostru. Să Îi vorbim lui Dumnezeu prin cuvintele Scripturii.” Atunci vom învăța limbajul lui Dumnezeu și atunci vom fi în adevăr, iar asta va fi o armă foarte mare.

Pe lângă aceste arme, imaginea pe care aș fi vrut să o subliniez este felul în care Mântuitorul îndreaptă firea gârbovită a oamenilor, iar aceasta se realizează în primul rând dându-le putere să biruiască suferința. Cum zice părintele Arsenie Papacioc: „Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus puterea de discernământ, puterea de a birui răul, de a accepta suferința și de a iubi pe vrăjmași și putința de a deveni Dumnezei după har... Nu spun să căutați suferința, dar când vine, nu fugi ca un laș. Biruiește-o!”

Cu alte cuvinte, Hristos e lângă noi, dându-ne putere să biruim suferința. Aceasta e poziția de mântuire. Și așa ne vindecăm, așa ne îndreptăm „gârbovirea”. E ca și cum El a încheiat un pact cu noi: „Când vei fi în suferință, Eu voi fi cu tine!” Fără discuție. Și El ne dă putere. Nu că nu vom simți suferința. Vom simți. Dar vom avea putere să trecem prin ea. Aceasta este calea. Și nu e vreo altă scurtătură. A crezut Adam că e o scurtătură, dar nu e. Drumul pe aici trece. Prin a duce suferința cu Hristos, Care e lângă noi în chip nemijlocit.

Al doilea Apostol, care s-a citit pentru Sfânta Muceniță Varvara, vorbește exact despre asta: „Fraților, toți câți sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Duhul Însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Și dacă suntem fii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos – dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne și preamărim. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi, pentru că făptura așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 14-19). Dacă nu pătimim cu Hristos nu ne putem ridica în slavă cu El. Mântuitorul ne-a dat puterea de a pătimi cu El, iar asta este îndreptarea firii noastre. „Ce își propune omul, reușește, cu ajutorul lui Dumnezeu,” spunea Părintele Emilianos Simonopetritul. Amin!