„Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru”

În luna aprilie, seara duhovnicească a avut ca subiect un alt cuvânt al Mântuitorului, „Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Seara duhovnicească și-a propus să evidențieze faptul că felul în care suntem creați („după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Facerea 1, 26-27), în fapt, după chipul și asemănarea lui Mesia-Hristos) este în deplină armonie cu învățăturile Evangheliei, Evanghelie care ne arată chipul lui Hristos, cum este El.

Evanghelia este adâncul nostru. Noi ne descoperim cu adevărat doar împlinind Evanghelia. Lucrarea mântuirii noastre este atât din exteriorul nostru, străduindu-ne să dobândim virtuți, de exemplu, dar și din interiorul nostru, pentru că lucrând Evanghelia, iese la suprafață adevărata noastră fire, de fii ai lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12).

Sămânța de muștar. „O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui” (Matei 13, 31-32). Aceasta este realitatea pe care Mântuitorul ne-o spune, că există un grăunte de muștar în noi, mai întâi prin creație, apoi, cu atât mai mult, prin lucrarea pe care El a făcut-o în noi atunci când ne-am botezat. Și vedem încă de la Facere acest grăunte de muștar: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facerea 2, 7). Sfinții Părinți spun că prin această „suflare” Dumnezeu a sădit în om nu numai sufletul rațional, înrudit cu Dumnezeu, ci și harul Său. „Harul este nedespărțit de ființa lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama). El este o relație, o legătură nemijlocită între om și Dumnezeu. Iar harul este particular fiecărui om, în sensul că fiecare om are felul său de a păstra această relație cu Dumnezeu. Astfel, omul este lăsat să crească și să dospească acest har prin relație cu Dumnezeu. Grăuntele de muștar este dat omului de la creație și este mic, aproape că nici nu se vede, însă este extraordinar de plin de vitalitate (crește pom mare). Ei bine, el are un proces de creștere, de graduare, de dezvoltare, iar partea noastră este să-i asigurăm condițiile de creștere, adică, să împlinim Evanghelia. Noi suntem creați după chipul lui Hristos și creștem „grăuntele” prin comportament hristic, comportându-ne ca Hristos, adică împlinind Evanghelia. Așadar, „Grăuntele de muștar este Domnul semănat prin credință în duh în inimile celor care-L primesc și Îl cultivă cu grijă prin virtuți” (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Comoara din țarină. „Asemenea este împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea” (Matei 13, 44). În această parabolă avem toate ingredientele pentru a descoperi împărăția lui Dumnezeu. Vedem mai întâi că ea este ascunsă și că omul, descoperind-o, o ascunde la rândul său. Adică totul este tainic, discret, așa cum Îi place Mântuitorului. Apoi, „vinde totul”, adică pune Evanghelia pe primul loc, pentru că ea doar în acest fel rodește. Doar când punem viața duhovnicească pe primul loc putem înflori, rodi. Atunci se face împărăția lui Dumnezeu simțită în noi. Așa cum spune Sfântul Sofronie: „Când poruncile Sale se fac legea, singura lege a ființării noastre, atunci toată alcătuirea vieții noastre se schimbă.”

Grădinarul. „Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ, și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește, cum nu știe el. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul” (Marcu 4, 26-29). Această parabolă ne arată că începând să trăim Evanghelia, fără să știm noi, ne facem după chipul lui Hristos. El ia chip în noi.

Aluatul. „Asemenea este împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată” (Matei 13, 33). Pilda această arată cel mai bine „lucrarea” harului: sfințirea, transfigurarea materiei. Însă, pentru ca aluatul să dospească trebuie să existe condițiile necesare, adică împlinirea Evangheliei.

Pilda talanților. Părintele Arsenie Papacioc spune că „talanții” sunt toate prilejurile pe care le avem pentru a ne lucra mântuirea și vom fi trași la răspundere pentru că nu le-am folosit.