Blog

„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17)

Iată-ne cu darul lui Dumnezeu la acest luminat praznic al Botezului Domnului sau al Arătării Domnului. Un praznic mare, un praznic al bucuriei, pentru că azi, așa cum am auzit în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit, capitolul 3: „bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat” și smerenia Lui cea mare.

Azi Mântuitorul S-a arătat lumii pe malul Iordanului, dar nu numai El, ci Însăși Prea Sfânta Treime. De aceea sărbătoarea se mai numește și Teofanie – Arătarea lui Dumnezeu. Știm bine, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu întrupat Se boteza de mâna lui Ioan, cerurile s-au deschis și glasul Tatălui a dat mărturie despre Fiul, iar apoi Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel peste creștetul Mântuitorului. Însăși Sfânta Treime S-a arătat, iar apele s-au sfințit.

E un mare praznic, unul al bucuriei, dar care trebuie întâmpinat cu pocăință. Pentru că, ce se întâmpla la Iordan?! Acolo, dreptul, marele Ioan Înaintemergătorul, boteza, dar boteza cu botezul pocăinței. Prin dreptatea lui, viața sa de mare sfințenie, care a covârșit conștiința contemporanilor, s-a arătat a fi un mare prooroc. De fiecare dată când se arată un prooroc al lui Dumnezeu, sau un om al lui Dumnezeu, omul își vede păcatele. Așa era Sfântul Ioan în acele vremuri, un mare om al lui Dumnezeu, un mare prooroc, o mare lumină. La lumina lui, oamenii își vedeau păcatele, își dădeau seama că au greșit înaintea lui Dumnezeu. Conștiința lor proprie dădea mărturie. Veneau la omul lui Dumnezeu ca să se boteze, pentru că știau că au greșit înaintea lui Dumnezeu. Și prin mâna dreptului se botezau cu botezul pocăinței.

Ei bine, vedem că Mântuitorul, așa cum observa Sfântul Ioan Maximovici, S-a arătat lumii nu pe un munte înalt, nu pe un monument de unde să fie privit de jos în sus, ci Se arată în pustie, pe malul Iordanului, și se arată ca un păcătos, ca unul dintre ei. Prin urmare, alege o cale smerită de a Se arăta lumii. Era simplu printre ceilalți. Când Mântuitorul Se apropie pentru a fi botezat ca unul dintre ceilalți păcătoși, Sfântul Ioan se oprește, și tremurând îi spune: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” (Matei 3, 14) Atunci Mântuitorul îi răspunde foarte scurt: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15).

Dar despre ce dreptate este vorba? Înaintemergătorul, când L-a văzut, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Acolo, la râul Iordan, veneau oamenii și își plângeau păcatele, iar Mântuitorul a venit și le-a luat asupra Sa pe toate. Aceasta s-a întâmplat la Iordan. „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii.” Și, pentru că de bunăvoie a luat asupra Sa păcatele lumii, a împlinit astfel dreptatea lui Dumnezeu-Tatăl, care voia ca El să fie Mântuitorul lumii. Deci, când Mântuitorul îi răspunde Sfântului Ioan: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”, este vorba despre această dreptate a lui Dumnezeu, despre a împlini voia lui Dumnezeu, care, de fapt, e o mare nedreptate omenească.

Mântuitorul împlinește azi ceea ce Adam nu a împlinit. Adam nu s-a smerit. A vrut să se facă asemenea lui Dumnezeu prin mândrie. Și a căzut. Iar când a căzut nu a vrut să își recunoască vina prin pocăință. Și atunci, azi Mântuitorul, fără vină fiind, vine și ia asupra Sa vina lui Adam și a întregii lumi. Paradoxal, un act de o mare nedreptate, cea mai mare nedreptate omenească, este, de fapt, împlinirea dreptății lui Dumnezeu. Iar acest fapt arată smerenia, bunătatea și marea iubire de oameni a Mântuitorului nostru.

Sfântul Ioan Maximovici spune: „Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalțe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalțe în fața lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smerește în fața omului. Hristos S-a coborât în apă și a primit botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul și Dumnezeul său și Hristos Și-a plecat smerit capul în fața lui. Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul.” Această aplecare a Mântuitorului, această smerenie a deschis cerurile. Atunci s-a auzit glasul Tatălui care a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”, Acesta plin de smerenie, de bunătate și de iubire de oameni, Acesta Care împlinește voia Mea.

Tâlcuiește mai departe Sfântul Ioan glasul Tatălui: „Acesta este Fiul meu care S-a smerit pe Sine ca să împlinească voirea Mea. Este Fiul Meu cel adevărat Care Se micșorează pentru ca pe om să îl înalțe”. Și: „Duhul Sfânt Se pogoară apoi pentru a întări toate acestea.”

Deci este o mărturie a Sfintei Treimi. Azi se arată marea iubire a lui Dumnezeu către om. Dumnezeu nu a suferit să lase pe om în pierzanie, ci iată, a trimis pe Fiul Său ca să mântuiască lumea. Și cum? Prin asumarea pe nedrept a vinei întregii omeniri. Acesta e Botezul Domnului: actul de mare smerenie al Mântuitorului.

Gestul Mântuitorului de azi și cuvântul Său: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” se adresează și nouă. Dacă vrem să ne numim creștini și vrem să ne numim următori ai Săi, trebuie să Îl urmăm inclusiv în această asumare a vinei pe nedrept, în această suferire a nedreptății. Acesta este semnul creștinului. Aceasta a deschis cerurile, întru aceasta a fost mărturia Tatălui, întru această smerenie adâncă și iubire de oameni. Aceasta este peste puterile noastre, desigur, dar pentru aceasta a venit Mântuitorul și ne-a zis, „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), dar și „Totul e cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23). Astfel, acest nou limbaj al Mântuitorului trebuie să ne intre și nouă în viață. Cum?! Cu ajutorul Său. Fără El nu putem. Aceasta este lecția pentru noi azi.

În încheiere, să aducem un cuvânt al unui mare duhovnic rus, Arhimandritul Kiril Pavlov, care zicea: „Păstrați pacea cu aproapele, indiferent care ar fi prețul pentru dumneavoastră”. E o mare înțelepciune creștinească aceasta, să păstrăm pacea indiferent de prețul pe care îl plătim. Să începem din familiile noastre. Vedem astăzi care este calea pentru fericire prin iubire în familii: să luăm asupra noastră nedreptatea. Să păstrăm pacea cu orice preț. E singura cale de a birui răul. Aceasta ar fi o mare smerenie și înțelepciune din partea noastră. Și așa ar fi armonie în familii.

Pentru rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul să ne ajute și pe noi Dumnezeu să Îl urmăm pe Mântuitorul în smerenia Sa, pentru ca apoi să ne înalțe, să ne sfințească și El pe noi, să ne arate fii ai lui Dumnezeu întru care Tatăl binevoiește! Amin!