Blog

Pe Moș Nicolae, bunul Nicolae, Sfântul Nicolae îl așteptăm cu toții să ne umple încălțămintea cu daruri în seara dinaintea sărbătorii lui sau în dimineața zilei de 6 decembrie. El vine la noi, dar noi îl urmăm?

Cinstindu-i pe sfinți, suntem chemați să îi urmăm, adică să actualizăm ceea ce au făcut ei în vremea lor. Mai clar, să împlinim și noi azi, la măsura noastră, învățămintele rămase de la ei.

Sfântul Nicolae a salvat în două rânduri câte trei oameni care erau condamnați la moarte pe nedrept. Ce putem noi să facem pe această direcție?

Puțini dintre noi știm cine e închis pe nedrept, însă cu toții putem afla imediat pe cei care suferă, fără a fi vinovați, pentru cei închiși. Iar aceste persoane sunt cele care îi iubesc, care se sprijină pe ei în viața lor, membrii familiei în general, dar poate cel mai mult, copiii. Copiii nu sunt vinovați că un părinte a făcut un rău și este închis, iar ei sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca cu el, de a-l simți în viața lor ca pe un adult care îi iubește, îi ocrotește, îi ajută să crească. Și cel mai mult știm că suferă de sărbători: când sunt zilele lor de nume și de naștere, de Crăciun și de Paști, de Sf. Nicolae când în încălțămintea lor lipsește ceva. Dar orice problemă din această lume, chiar dacă nu va fi rezolvată niciodată definitiv, are soluții în cazuri punctuale – adică, deși mereu vor exista părinți care în urma unor greșeli vor fi închiși, totuși, pentru copiii lor, unele lucruri se pot îmbunătăți măcar parțial. În Statele Unite există organizații care strâng daruri și le oferă celor închiși, pentru ca aceștia să le trimită de Crăciun copiilor lor.

Cei care organizează aceste proiecte trebuie să fie oameni echilibrați, care știu să separe binele de rău, care atunci când fac binele nu devin naivi în privința răului.

O altă faptă bună a Sfântului Nicolae, care trebuie să fie mult mai mult urmată azi, este milostenia prin care a salvat de la desfrânare pe cele trei tinere. Pe scurt, el a aruncat pe ascuns câte o pungă de bani în casa unui tată care, pentru că nu avea bani să le dea zestre celor trei fiice ale sale, intenționa să le ducă să își vândă trupul și astfel să își câștige existența.

Sfântul Nicolae știa că ce urma să se întâmple ar fi fost un păcat grav, ceva care ar fi distrus foarte mult trupește, prin boli, și sufletește pe acele tinere – căci păcatul distruge omul, îl face opac la harul Duhului Sfânt, cel de viață dătător, dar îl face opac și la relația iubitoare cu semenii. Totuși, acest lucru îl știa și tatăl tinerelor, despre care nu se spune că nu le iubea pe fiicele lui, ci din istorisirea a ceea ce s-a întâmplat, din recunoștința lui față de Sf. Nicolae, vedem că le iubea, dar nu reușea să găsească o soluție la problema sărăciei.

În vremea noastră sute de mii de tinere din România și în jur de 40 de milioane de femei în lume trăiesc această dramă, majoritatea din motive de sărăcie și din cauza altor probleme în familia în care au crescut. Așa cum Sfântul Nicolae l-a ajutat pe tatăl celor trei tinere, și astăzi e nevoie să fie ajutate familiile să fie unite, să nu trăiască în patimi și dependențe și să poată oferi copiilor cele materiale și cele sufletești.

Așa cum Sfântul Nicolae a ajutat, și astăzi sunt oameni și organizații care ajută în această privință și ar fi nevoie de mulți alții care să ajute. Dar și ei trebuie să aibă ceva din puterea Sfântului Nicolae, să aibă echilibru, să aibă o credință vie și o dragoste de semeni smerită, pentru că altfel pot să încerce să facă ceva ce e prea mult pentru puterile lor și pot cădea și ei.

Sfântul Nicolae a iubit pe oameni fără să îi judece și i-a ajutat fără să le valideze greșelile, a știut să își lase sufletul cucerit și de virtutea iubirii de semeni, dar și de virtutea iubirii adevărului.

Lumea Sfântului Nicolae pe care o vedem în copilărie – aceea în care primim daruri și acestea ne aduc bucurie – este lumea pe care suntem chemați să o construim în noi și în jurul nostru când suntem adulți. Suntem chemați să primim darurile lui Dumnezeu – talanții, vocațiile noastre – și să conlucrăm cu El în împlinirea rostului nostru și al vieții noastre în lumea pământească – prin lucrarea noastră, să dăruim semenilor darurile vieții de aici și darurile vieții veșnice.

Unitatea omului cu Dumnezeu dă naștere la unitatea omului cu alți oameni, prin care omul înțelege nevoile celorlalți după gândul lui Dumnezeu. Poetul Ioan Alexandru, într-o poezie despre Sfântul Ștefan cel Mare, scrie că acesta era „jertfă în lacrimile oamenilor”, adică Sfântul Ștefan a simțit nevoile oamenilor din vremea sa, pentru că s-a apropiat de Dumnezeu și Acesta i-a dat să le simtă durerile.

A-L dărui pe Dumnezeu oamenilor și a-i dărui pe oameni lui Dumnezeu – acestea au fost viața și nevoința Sfântului Nicolae și așa a agonisit, a primit slavă atât de mare de la Dumnezeu.

Așa a trăit Sfântul Nicolae și așa ne rugăm lui să ne ajute să trăim și noi, la măsura noastră, pentru a-l întâlni în Împărăția Cerurilor, pentru ca cel ce ne-a bucurat copilăria să ne bucure și veșnicia. Amin.

Protosinghel Dosoftei Dijmărescu