Seara duhovnicească a lunii ianuarie s-a concentrat asupra celei de-a doua părți a Predicii de pe munte, din capitolul 6 al Evangheliei de la Matei, care cuprinde recomandări ale Mântuitorului, despre cum să ne raportăm la oameni, la lucruri și chiar la Dumnezeu. În termenii legii le putem înțelege ca pe trei norme.
Prima normă este aceasta: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 6, 1). Mântuitorul ne îndeamnă la a fi tainici, scopul fiind acela de a ne uni inima cu Dumnezeu, pentru că tot ce urmărește El este schimbarea inimii noastre, cură- țirea ei ca să se poată deveni locaș al Lui. Ne zice: „Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta,” (Matei 6, 3). Ellicott scrie: „Dreapta este elementul spiritual înalt din noi care ne îndeamnă la faptele adevă- ratei iubiri, pe când stânga este natura inferioară care se preocupă de sine. Trebuie să punem o barieră între cele două, atât cât se poate.” Sfântul Porfirie Kavsokalivitul comentează și el foarte frumos: „De pildă, vreți să gustați o bucurie de la Dumnezeu. Chiar și dacă credeți și cereți acea bucurie, și ziceți: «Nu se poate să nu mi-o dea Dumnezeu», cu toate acestea El nu o dă. Iar pricina sunteți voi înșivă. Nu că Dumnezeu nu vrea să-i dea această bucurie, dar tot secretul este simplitatea și delicatețea noastră. Când lipsește simplitatea și ziceți «O să fac asta și Dumnezeu o să-mi dea ceea ce cer, voi face aia, și voi face ailaltă...», nu se împlinește. Da, să fac asta, celaltă, dar atât de tainic, cu atâta simplitate, atât de lin, încât nici măcar eu însumi, care cer, să nu prind de veste.
Cea de-a doua normă a Mântuitorului este: „Nu vă adunaţi comori pe pământ... ci adunaţi-vă comori în cer... căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6, 19-21). Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață să luam aminte la noi înșine: „Când vezi mintea ta ocupându-se cu plăcere cu cere materiale și zăbovind pe lângă chipurile lor, cunoaște că le iubești pe acestea mai mult decât pe Dumnezeu.” De aceea, nu bogatul este neplăcut înaintea lui Dumnezeu, ci cel care și-a lipit inima de bogății. Să ne amintim de bogatul nemilostiv și de săracul Lazăr. Bogăția ne poate fi chiar viața, iar săracul poate fi chiar Hristos. Cât și ce calitate Îi dăm lui Hristos din viața noastră? Măcar de I-am oferi din firimiturile de la masa noastră.
Iar a treia normă, „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu și lui mamona.” (Matei 6, 24) Părintele Arsenie Papacioc explică: „Scriptura n-o putem împlini cu jumătăţi de mă- sură. Domnul și Mântuitorul nostru ne vrea întregi. Numai satana ne vrea viclenește doar un singur vârf de deget, că știe el, vicleanul, că așa ne poate stăpâni toată fiinţa.” Iar Mântuitorul ne explică cum ajungem să slujim lui Mamona: atunci când ne îngrijim peste măsură de cele materiale (Matei 6, 25).
Și mai ales în contextul zilelor noastre, ar fi ideal dacă am înțelege următoarele cuvinte ale Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34). Aceste cuvinte sunt cura depresiei care este atât de răspândită în ziua de azi. Dacă Creatorul lumii ne zice că ajunge greutatea zilei, să nu o mai îngreunăm și noi cu alte griji. Părintele Arsenie Papacioc explică tare frumos: „Noi trăim prezentul. Și dacă trăim prezentul, recuperăm și trecutul și cucerim viitorul. Noi trăim momentul; nu am grija «ce voi face mâine?». Dacă trăiesc astăzi bine, mâine este harul lui Dumnezeu peste noi. Astăzi am trăit bine, mâine trăim iar bine.” Toată îngrijorarea peste măsură ne dărâmă, ne conduce spre depresie. Starețul Tadei de la Vitovnița spunea: „Depresia este combinația gândurilor. Îl combini pe primul cu al doilea, al treilea... Omul se gândește: va fi și asta, va fi cealaltă, iată... în realitate, nu va fi nimic. El doar își face gânduri și singur se complică. Se gândește că pentru proasta sa dispoziție altcineva este vinovat. [...] Omul se încarcă singur cu gânduri care nu îi sunt de folos, căci el nu poate face nimic. El poate să cugete asupra binelui, dar a face bine, fără Dumnezeu, nu poate. Ne sunt îndeajuns grijile noastre zilnice.” Trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu, dar să nu ne panicăm, să nu ne stresăm. Sfântul Grigorie din Nazianz oferă un sfat care merge în duhul povățuirii Mântuitorului: „Sufletul se aseamănă cu cele de care se preocupă și este întipărit de cele pe care le și făptuiește și ia chipul acestora. Așadar, și înfățișarea, și îmbrăcămintea, și mersul, și șederea, și mâncarea, și starea ta, și pregătirea aș- ternutului, și casa, și lucrurile din casă, toate să fie îndreptate spre simplitate.”