Blog

Această sărbătoare este o sărbătoare a evlaviei. Mai ales călugării văd în această sărbătoare o imagine a călugăriei. Maica Domnului se dăruiește total lui Dumnezeu la vârsta de 3 anișori. Se face călugăr. Ea este prima ca să zicem așa. Oricum, cea mai mare.

E o stihiră la Vecernia acestui Praznic: „Ana aduce cu veselie în Templul lui Dumnezeu harul cel dumnezeiesc cu adevărat, pe curata, pururea Fecioara, care i-a fost făgăduită. Chemând ca să meargă înaintea ei fecioare purtând făclii și zicând: Mergi, fiică, ca să fii Celui ce te-a dat și prinos și tămâie cu bun miros; intră în cele în care nu se intră și cunoaște tainele și te gătește să fii lui Iisus Hristos sălășluire veselă și frumoasă, Celui ce dăruiește lumii mare milă”.

Este o imagine foarte frumoasă pe care ne-o pune înaintea ochilor poetul bisericesc. Și nu cred că e departe de adevăr, departe de cum s-a întâmplat în realitate. Sfinții părinți, Ioachim și Ana, o aduc pe Maica Domnului, pe Fecioară, pe prunca curată. Ei știu cât de greu au dobândit-o, cât s-au nevoit, cât s-au tânguit, cât au strigat, ani și ani. Ei știu prin ce au trecut ca să dobândească acest dar. Și cum de multe ori mamele știu, ele știu ce au născut, așa și Sfânta Ana, cu intuiția ei de femeie, a știut ce a primit de la Dumnezeu. Adică ceva nespus de înalt și de frumos. Se și putea vedea, în prunca curată, cât har a primit încă de la naștere. Lucrurile acestea se simt.

În general, în prezența unui om deosebit, adică dăruit de Dumnezeu, vorbim de genii, vorbim de sfinți, îți cunoști foarte clar poziția. Diferența este de ani lumină între tine și acel om dăruit de Dumnezeu. Darul lui Dumnezeu când se manifestă într-o persoană, de exemplu un poet, un compozitor, un om de știință etc., revelează o înălțime imposibil de dobândit prin orice tip de tehnică, sau exercițiu indiferent cât de îndelungat. Calitățile acelei persoane sunt perfecte, desăvârșite.

Sfânta Ana poate nu știa multe – Maica Domnului nu avea decât 3 anișori –, însă toate acestea se simțeau. Se simțea cât de special era sufletul Maicii Domnului, cât de mult har avea ea. Iar în acest discurs al Sfintei Ana, „Mergi, Fiică...”, auzim, parcă, o voce a neamului omenesc care se știe că e neputincios, plin de întinăciuni, de nedesărvârșiri, ca să nu mai spunem de păcate, dar care, în sfârșit, a aflat o floare fără întinăciune ori prihană, o floare rară, și o deleagă să facă ceea ce întregul neam omenesc nu putea. Nimeni nu a putut să atragă bunăvoința lui Dumnezeu, cum a reușit acest suflet de fată, de fecioară curată. Ea în sine a putut să împace pe Dumnezeu cu oamenii. Dumnezeu a aflat bunăvoință în sufletul ei curat. De aceea zice Duhul Sfânt în Psalmul 44: „A poftit Împăratul frumusețea ta” (v. 13). Dumnezeu a dorit frumusețea Maicii Domnului.

Iar Sfânta Ana a simțit, a intuit toate acestea și îi zice fiicei sale ceva ce poate fi mesajul întregii omeniri: „Du-te, tu, fecioară, să faci ce știi, că noi nu știm. Împacă-ne cu Dumnezeu, rezolvă-ne problemele...” Acesta ar fi un mod de a interpreta cuvintele Sfintei Ana. Iar noi în practică cam asta facem: „Maica Domnului, fă tu ceea ce știi să faci, și ce numai tu poți să faci, și curăță-mă pe mine cel murdar. Împacă-mă pe mine cu Dumnezeu, cum numai tu știi să o faci. Fă tu toate cele imposibile. Noi nu putem.” Așa cum spunem în rugăciunea de la finalul acatistului Bunei Vestiri: „Și, cu a ta mijlocire, îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși suntem nevrednici”. Așa se rezolvă în practică nevrednicia noastră și incompatibilitatea dintre noi și împărtășirea noastră cu Dumnezeu. Noi nu avem voie să ne împărtășim cu Sfintele Taine, pentru că suntem necurați. Așa cum desfrânata din Evanghelie nu avea voie să vină să se atingă de Mântuitorul, de picioarele Lui, nici noi nu avem voie să ne împărtășim cu El. Dar, „Maica Domnului, rezolvă tu!”, iar ea de fiecare dată rezolvă cum numai ea știe. De aceea zice Sfânta Ana, „cunoaște tainele”, pentru că ea, Fecioara Maria, cunoaște tainele sufletului curat, sufletului care se lipește de cer, care se îndrăgostește de Dumnezeu. Și Dumnezeu răspunde acestei iubiri.

Deci toate acestea Maica Domnului le-a făcut, noi nu știm cum, dar, bineînțeles, ne împărtășim de roadele ei și avem nevoie mereu de mijlocirea ei. Aceasta este o imagine pe care aș fi vrut să o avem în această zi și să fim cu nădejde la Maica Domnului. Asta a făcut ea. Sfântul Grigorie Palama spune că Fecioara Maria a mijlocit pentru neamul omenesc înainte să fie Maica Domnului. Ca tânără fecioară asta făcea în rugăciunea ei. Se apropia de Dumnezeu, avea iubire de oameni și în taina inimii ei se ruga pentru toată lumea. Acestea, înainte de Buna Vestire. Este firesc pentru un suflet curat să facă asta. Deci prin excelență Maica Domnului este mijlocitoare. Numai ea a putut. Avea calitățile de curățenie și de dar necesare. Nimeni nu a putut, dar ea da.

Vedem și această imagine frumoasă care e surprinsă în cuvântul Sfintei Ana, „ca să fii Celui ce te-a dat și prinos și tămâie cu bun miros”. Aici avem „dialogul darului”: Dumnezeu dă darul, fiecare dintre noi suntem daruri ale lui Dumnezeu, iar noi trebuie să îl întoarcem. Maica Domnului este expresia maximală a ceea ce trebuie să facă omul. Se dă pe sine total lui Dumnezeu. Acesta este dialogul darurilor. Primește de la Dumnezeu și dă înapoi. Asta facem și în Sfânta Liturghie: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Ar fi bine să înțelegem noima acestor lucruri. Nu ne aparținem. Cu toate că Dumnezeu ne-a dat viața nouă și este a noastră, noi, dacă suntem înțelepți, facem ce a făcut Maica Domnului: dăm viața noastră lui Dumnezeu.

În încheiere, redăm câteva din cuvintele cu care Sfântul Grigorie Palama înfrumusețează această sărbătoare, și care tâlcuiesc adânc cele spuse mai sus: 

„[Fecioara Maria] a trăit nevoindu-se și ducând o viață lipsită de griji și în lepădare de toate lucrurile, lipsită de întristare, nepărtașă niciuneia dintre patimile firii, mai presus de orice plăcere, trăind numai pentru Dumnezeu, numai de Dumnezeu cercetată, numai cu Dumnezeu hrănindu-se, și numai de Dumnezeu păzită, pururea numai către El privind și ea, făcându-L pe Dumnezeu propria ei hrană, și numai de Dumnezeu lipindu-se fără de încetare.”

„Această Fecioară, Copila lui Dumnezeu, auzind și văzând toate acestea [căderea lui Adam, înstrăinarea de Dumnezeu, nestăpânita înclinare a neamului omenesc către iad], i-a fost milă de neamul omenesc și voind să afle un antidot lecuitor pentru atâtea patimi, a știut să se întoarcă cu tot cugetul către Dumnezeu, primind a mijloci pentru noi, și să Îl constrângă pe Cel Neconstrâns și neîntârziat să Îl tragă către noi, pentru ca Însuși să Se facă Mijlocitor pentru blestemul nostru...”

„Căci Fecioara cea plină de daruri, cugetând astfel întru sine, cu cea mai mare cuviință, s-a pus în chip minunat pe sine chezășie pentru toată făptura, chezășie mai bună decât orice cuvânt.”