Acum, ori niciodată
Treziți-vă, Români!
Având credință-n suflet
Și arma sfântă-n mâini.
În rodul născocirii
Să nu nădăjduiți,
Ci „arma mântuirii”
Mereu s-o mânuiți!
Uniți-vă în cuget
Prin simțuri creștinești
La sânul „Maicii Voastre”
Cele duhovnicești!
În pavăza credinței
Fiind adăpostiți,
La vremuri de războaie
Veți fi nebiruiți.
Tot neamul de pe lume
Și „cel de sub pământ”
De s-ar scula-mpotrivă
Va fi de voi înfrânt.
Plecați-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalțe fruntea
În „plaiul cel dorit”.
De somnul nesimțirii
Să nu mai dormitați
Că „zorii mântuirii”
S-arată la Carpați.
Cu dragoste curată,
Ca frații petrecând,
Să nu știrbim onoarea
Și graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simțirea
Din suflet creștinesc
Să punem Semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana prea cinstită
A Regelui mărit!
De vom păzi unirea
Și „Crezul din Strămoși”,
Vom fi și jos, în lume
Și-n ceruri glorioși!
În scumpa noastră țară
Atunci vor crește iar
Virtuțile străbune,
Cu nume secular.
Din groapa stricăciunii
Săpată de tiran
Se va scula cu slavă
„Răsadul lui Traian”.
Deci, azi, ca niciodată,
Să ne vădim „Creștini”
Păstrând neprihănită
Credința, prin străini!
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Română 
English