În data de 13 octombrie 1993, s-a desfăcut sicriul Arhiepiscopului Ioan Maximovici (+ 2 iulie 1966), care se afla atunci în subsolul catedralei închinate Icoanei Maicii Domnului – Bucuria tuturor celor necăjiți din San Francisco și, spre uimirea tuturor, s-a dovedit că sfintele sale moaște nu putreziseră deloc, ci rămăseseră cu totul întregi, ca și cum murise abia cu câteva ore înainte
Descoperirea moaștelor a încununat viața plină de sfințenie a Arhiepiscopului Ioan, care a și fost canonizat drept Sfântul Ioan de Shanghai și San Francisco, în anul următor, 1994.
Cu ocazia aniversării de 30 de ani de la descoperirea moaștelor Sfântului Ioan, publicăm două materiale. Primul este o mărturie din timpul vieții, iar al doilea este o minune recentă.
Anecdote uimitoare din călătoriile Sfântului Ioan
După ce m-a sunat Vlădica ca să mă întrebe dacă l-aș putea aduce de la gara din Anvers (la două ore distanță de Bruxelles), am plecat imediat și am așteptat ore întregi, dar Vlădica nu a apărut. M-am hotărât să merg acasă și să mai aștept un apel. La ora 2-3 dimineața, a sunat telefonul: „Dacă aș putea veni și să-l aduc la Bruxelles”. Ca să intri în gara aceasta, trebuie să „urci” cel puțin 30-40 de trepte. Dar când am intrat, ce am văzut? Vlădica ședea pe trepte și își pregătea o predică pe mașina lui de scris, fără să ia în seamă mulțimea de oameni care se uita la el. Când nu avea inspirație, își făcea semnul Sfintei Cruci, îl săruta pe unul din Prietenii lui din Icoane (așezate înainte-i și alături) și începea din nou a scrie. Nu știam ce să fac, m-am rușinat puțin. În sfârșit, m-am dus și i-am cerut sfânta binecuvântare și am plecat.
Mi-a mai spus odată, după Sfânta Liturghie, că trebuie să-l duc la Zaventem (aeroportul din Bruxelles). Dar Vlădica binecuvânta pe mulți, foarte mulți oameni și îi mângâia. Eu îi spuneam Vlădicăi: „Trebuie să mergem, Vlădica, vă rog, o să întârziem, vă rog veniți”, dar Vlădica nu reacționa deloc. Până la urmă, l-am luat „cu forța” la mașină și ne-am grăbit spre aeroport, ca să aflăm apoi că zborul era întârziat cu mai bine de două ore. Am așteptat și Vlădica nu s-a plâns, nici nu a comentat nimic legat de maniera nepotrivită cu care l-am luat „cu forța”.
Sfântul Ioan scapă un bebeluș și mama lui de la avort
A trecut peste un an de când am trăit această întâmplare frumoasă și abia acum am început a o reda în scris; o întâmplare minunată care încă mă uimește în fiecare zi. Am trăit-o împreună cu Oana, o mamă minunată pe care am întâlnit-o la spitalul din Bordeaux (CHU) în timp ce am fost și eu internat acolo. La vremea aceea, era gravidă de 19 săptămâni și pierduse lichidul amniotic. Situația era foarte riscantă ca ea să dezvolte o septicemie și încă mai mult ca bebelușul să se dezvolte în aceste condiții. În ciuda tuturor riscurilor, această mamă s-a hotărât să lupte pentru viața bebelușului, căruia doctorii nu îi dădeau aproape nici o șansă de supraviețuire. Considerau de asemenea, că și dacă bebelușul trăia, sigur ar avea un handicap grav, datorat faptului că nu se putea dezvolta fără lichidul amniotic și a expunerii nemijlocite la bacterii.
Doctorii o sfătuiau pe mama să facă avort; continuau să sublinieze datele statistice că șansele ca acest bebeluș să se nască și să fie sănătos erau aproape inexistente. În ciuda insistențelor lor și a riscurilor la care se expunea, s-a hotărât să protejeze această mică făptură și să ceară de la Dumnezeu ajutor și tăria de a se preda voinței lui Dumnezeu. Intenționa să-i dea bebelușului numele Ioan. Între timp, cât am stat în spital, am citit cartea Viața și minunile Sfântului Ioan Maximovici, un sfânt atât de apropiat de fiecare dintre noi, cu nespusă dragoste pentru oamenii suferinzi, un sfânt care ne era drag atât mie, cât și Oanei (mama) și Alexandrei (viitoarea nașă). Cuvintele lui – „Deși am murit, încă sunt viu” – ne dădeau foarte multă nădejde. Într-o zi, am dat un telefon bisericii ortodoxe din San Francisco, biserica în care se păstrează moaștele Sf. Ioan. Era dimineață în San Francisco. Am explicat starea gravă a Oanei și a bebelușului și l-am rugat să facă o rugăciune specială către Sfântul Ioan Maximovici pentru viața acestui bebeluș și a mamei. M-a asigurat că vor face. Mai târziu, am primit mir de la candela acestui sfânt.
Am crezut cu tărie în ajutorul lui Dumnezeu și a Sfântului Ioan. Când Oana era tristă, îi spuneam: „Vei vedea că poate și să supraviețuiască și să fie sănătos”. În fiecare săptămână, Episcopul de acolo, părintele Nicolae și diaconul Adrian (între timp, părintele Adrian) veneau să o împărtășească cu Sfintele Taine și s-o încurajeze cu sfaturi duhovnicești.
La început, doctorii o presau să facă avort, subliniind toate problemele cu care se confrunta și toate riscurile îngrozitoare, dar Oana nu se lăsa, deși era extrem de greu pentru ea. Unul dintre doctori nu putea înțelege de ce voia așa tare să păstreze sarcina. Altul, care avea credință în Dumnezeu, i-a spus că situația era așa de critică încât trebuia să se întâmple o minune ca bebelușul să se nască viu, darămite să-l țină apoi în viață și sănătos . În această lume unde valorile adevărate sunt denaturate, curajul și credință ei păreau a oglindi desăvârșirea. În această situație atât de complicată, putea să ceară ajutor numai de la Dumnezeu, Preasfânta Maria și mijlocirile Sfântului Ioan Maximovici.
Într-o bună zi, privea afară pe geam și a avut un gând că ar dori să primească un mic semn de la Dumnezeu care să-i arate că hotărârea ei este bună, deoarece doctorii mai toți o sfătuiau să nu păstreze sarcina. În timp ce contempla copacii din fața spitalului, se ruga lui Dumnezeu să-i dea un semn, ceva în legătură cu acei copaci. Nu a trecut mult timp și i-a venit soțul care, fără să-i cunoască gândurile, s-a uitat afară pe geam și i-a zis că cineva a venit să taie câteva crengi din acei copaci care se rupseseră din cauza vântului puternic din acea zi. Ea s-a uimit de acest semn minunat de la Dumnezeu.
La un moment dat, și doctorii au confirmat că nu a mai rămas niciun pic de lichid amniotic și, din punct de vedere științific, nu era nicio cale să se înmulțească singur înlăuntrul pântecelui. Însă noi trei nădăjduiam într-o o minune, ca să se înmulțească acest lichid atât de necesar pentru dezvoltarea bebelușului, fiindcă nimic nu este cu neputință la Dumnezeu. Situația nu s-a schimbat peste noapte, dar după un timp doctorii au văzut la ecografie că se înmulțise cantitatea de lichid amniotic, încât depășise minimul necesar pentru ca bebelușul să supraviețuiască în pântecele mamei.
După aproape 9 săptămâni în care a stat fie la spital, fie acasă, o perioadă în care putea numai să stea întinsă pe pat, Oana a născut un bebeluș pe 15 noiembrie 2015, în a 6-a lună de sarcină (28 de săptămâni). Avea 1.200 de grame. Era un bebeluș minunat, complet sănătos. Mama a spus: „El este dovada că se întâmplă minuni”. După încă 60 de zile petrecute în Unitatea de Terapie Intensivă și Neonatologie, i s-a dat drumul să meargă acasă. Până astăzi, Ioan este un bebeluș perfect sănătos, plin de viață și doctorii îi apreciază evoluția ca fiind ideală.
Alexandra, nașa lui Ioan, a luat legătură cu Asociația Tinerilor Ortodocși Români și le-a cerut să se roage pentru acest bebeluș și pentru mama lui.
Română 
English