Blog

Apostolul din duminica a 7-a după Rusalii este un îndemn adresat de Sfântul Apostol Pavel romanilor în al 15-lea capitol al epistolei, versetele 1-7. Un îndemn adresat celor tari, dar ni se aplică și nouă. „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră.” Acesta este criteriul unui creștin. Sigur, noi suntem slabi, mai ales în comparație cu sfinții. Dar suntem tari în comparație cu ceilalți care vin după noi, mai mici, așa cum, organic, părinții, chiar dacă sunt slabi, sunt tari în comparație cu copiii lor. E o datorie a creștinilor să purtăm slăbiciunile celor neputincioși, să nu căutăm plăcerea noastră. Este regula de bază, să nu cauți interesul tău. „Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea»”.

Ni se înfățișează un portret „neplăcut” al creștinului. În sensul că plăcerea personală este scoasă din acest portret. Satisfacția personală nu apare în portretul unui creștin sau în interesele conștiente ale lui. Dar asta nu înseamnă că dispare bucuria din viața creștinului! La noi, în creștinism, al nostru este să mergem în jos, al lui Dumnezeu este să ne ridice. Al nostru este să ne smerim, al lui Dumnezeu este să ne cinstească. Așa cum a făcut cu sfinții. Avva Pamvo s-a rugat mulți ani ca Dumnezeu să nu îl cinstească pe pământ. Și așa slavă i-a dat Dumnezeu, încât îi strălucea fața precum lui Moise când se ruga. Creștinul nu trebuie să caute plăcerea lui. Apare și cuvântul mângâiere, dar apare mai târziu și nu o catalogăm în sensul de plăcere personală. Plăcerea este una, iar mângâierea de la Dumnezeu este alta. Așadar, avem un portret care nu este tocmai plăcut. Dar acesta este creștinul, pentru că se scoate pe sine din ecuație și îl pune pe celălalt și pe Dumnezeu în loc.

„Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.” Apar termenii aceștia, „răbdarea” și „mângâierea” despre care Sfântul Pavel zice că vin din Scriptură. În următorul verset întărește și mai mult: „Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos.” Vedem cum Îl numește pe Dumnezeu: „Dumnezeul răbdării și al mângâierii”. Deci atât de importante sunt acestea două: răbdarea și mângâierea! Și spune aceasta ca să balanseze puțin ce e a zis în prima parte, în care ni s-a cerut să ne jertfim spre folosul aproapelui, după modelul lui Hristos.

Apostolul se încheie astfel: „De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.” Așadar, primirea aceasta a unora de către alții se face după modelul lui Hristos. El ca să ne primească, rabdă toate neajunsurile noastre, slăbiciunile, mofturile, mirosul urât, tot ce este al nostru. Și ne primește. De aceea zice Sfântul Apostol Pavel să ne primim unii pe alții așa cum Hristos ne-a primit. Hristos nu ne întreabă, „Păcătosule, ce cauți aici?”

Acesta este creștinul. De aceea spune Sfântul Pavel, „noi cei tari”. E un îndemn spre a ne maturiza, spre a înțelege că aceasta este „hrana tare” (cf. 1 Corinteni 3, 2; Evrei 5, 12). Când primim lapte, mult har, și brațele mamei, e o etapă. Dar trebuie depășită. Și, ca să balanseze această „hrană tare”, Apostolul vorbește despre „Dumnezeul răbdării și al mângâierii”. Ne spune Sfântul Pavel că prin răbdare o să întâlnim mângâierea lui Dumnezeu, care e mai bună decât orice.

Prin urmare, lăsând plăcerea noastră ne întâlnim cu mângâierea cea nestricăcioasă a lui Dumnezeu. Mângâierea lui Dumnezeu nu e ca mângâierile, plăcerile acestea lumești, stricăcioase. El Își face treaba (de Mângâietor), dar trebuie și noi să ne-o facem pe-a noastră (să nu căutăm plăcerea noastră).

Când Sfântul Pavel L-a numit „Dumnezeul răbdării și al mângâierii” a făcut un enunț pe care noi trebuie permanent să îl actualizăm. Cum zicea părintele Zaharia Zaharou, „credința noastră este una experimentală”. Adică trebuie să facem experimente în viața noastră și să arătăm drept adevărate lucrurile pe care Domnul le-a spus în Evanghelie. Deci, când spune, „Dumnezeul răbdării și al mângâierii”, Sfântul Pavel spune o lege și trebuie să vedem dacă se aplică în viața noastră. Simțim mângâierea lui Dumnezeu? Ne-am întărit cu răbdarea Lui? L-am „accesat” pe Dumnezeu în felul acesta? Asta trebuie să facem palpabil, vizibil în viața noastră. Să gustăm mângâierea lui Dumnezeu și să ne întărim cu răbdarea care vine de la El.

Dacă eu nu cred că Dumnezeu este Dumnezeul mângâierii, voi fi mutilat. Pentru că nu va fi cine să îmi vindece rănile pe care mi le-a făcut vrăjmașul diavol, apoi oamenii, sau cel rău prin oameni. Dacă nu cred că Dumnezeu este „Dumnezeul răbdării și al mângâierii”, este foarte grav pentru statutul meu de creștin. Nu îmi pot reveni. Dacă eu nu cred că Domnul mă poate învia din orice moarte, că îmi poate vindeca orice rană, nu pot să avansez pe drumul mântuirii. Cum ziceau Părinții: „cine a învățat să se roage, nu se ridică nemângâiat de la rugăciune.”

Noi trebuie să experimentăm în viața noastră pe Dumnezeul mângâierii. „Crezi că Eu sunt Dumnezeul mângâierii?”. „După credința ta să îți fie ție”. Și o să vedem cum ne ridicăm de la rugăciune, sau cum plecăm de la Liturghie... Dar, credința care ni se cere este netrivială, în sensul că biruința lui Dumnezeu, felul în care El lucrează, nu sunt după așteptările noastre, tot timpul este uimitor, de aceea se cere credință tare. Căpătând încredere în bunătatea Lui în anumite momente ale vieții noastre, o să avem încredere în El și în momentele mai puțin plăcute, când suntem la strâmtorare. Cumva, acesta este și testul credinței. În cele neplăcute îmi demonstrez credința, nu în cele plăcute și ușoare. Toți suntem credincioși lui Dumnezeu „la piscină”, dar aici, „în tranșee”, cu târnăcopul în mână, cu palme peste obraji, atunci să vedem dacă mai cred că Dumnezeu este Dumnezeul mângâierii...

Dumnezeul nostru este „Dumnezeul răbdării și al mângâierii” și ne poate scoate din orice moarte. Noi trebuie doar să credem. Și El ne va arăta Cine este El cu adevărat.