Prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este închinată tuturor sfinților. Sunt două motive majore pentru care azi prăznuim pe toți sfinții. În primul rând, pentru că este în directă legătură cu pogorârea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt nu se vede, dar în sfinți se vede lucrarea Sa. În ei se vede cum lucrează Sfântul Duh. El lucreză în interiorul nostru, îndemnându-ne să Îl urmăm pe Hristos. Respectându-ne libertatea ne îndeamnă ca o mamă să mergem în urma Lui. Despre asta este vorba azi în Evanghelie, despre urmarea Mântuitorului. Duhul Sfânt ne îndeamnă din interior să Îl urmăm pe Mântuitorul, iar cine Îl ascultă se face sfânt. Sfinții sunt cei în care Duhul Sfânt a lucrat cu putere. Iar al doilea motiv pentru care îi prăznuim azi pe toți sfinții este faptul că sunt atât de mulți sfinți, încât nu pot fi trecuți nici pe departe toți în calendar.
Astăzi am auzit în Evanghelie niște cuvinte dure sau categorice ale Mântuitorului. Și de aceea, ne-am gândit să începem cu un alt cuvânt tot mai categoric, dar și foarte frumos, care s-a auzit aseară la vecernie, din așa numitele Paremii. Adică citiri din Vechiul Testament care se citesc la un praznic pentru a întări praznicul. Cuvântul este de la Proorocul Isaia, capitolul 43, în care Dumnezeu vorbește prin prooroc: „Voi sunteți martorii mei ca să știți, să credeți și să pricepeți că Eu sunt. Înainte de Mine nu a fost Dumnezeu și nici înainte de Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul și nu este izbăvitor afară de Mine. Eu sunt Cel Care am vestit, Care am prezis și nu sunt străin la voi. Voi sunteți martorii mei, zice Domnul. Eu sunt Dumnezeu din Veșnicie și de aici încolo, Eu sunt. Nimeni nu poate să iasă de sub puterea Mea și ceea ce fac Eu, cine poate strica? Așa zice Domnul, izbăvitorul vostru, Sfântul lui Israel.” E unul din puținele locuri unde Dumnezeu se afirmă așa cu putere și așa categoric. Nu e alt Dumnezeu, nici nu va mai fi. Așa S-a descoperit Dumnezeu și lui Moise: „Care Îți este numele?” și Dumnezeu răspunde: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieșirea 3, 14). De aceea, zice Mântuitorul: „Voi nu aveți viață în voi înșivă” (cf. Ioan 6, 53), numai Tatăl are și I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (cf. Ioan 5, 26). Dar noi nu avem. Noi avem viața cu împrumut. Merită să medităm la această realitate pe care o aflăm din gura Proorocului Isaia. Duminica trecută evocam că nu este vreo legătură între lumea noastră și lumea lui Dumnezeu, și că doar Mântuitorul poate face legătura între ele. Între această sfințenie a lui Dumnezeu și noi, cu multele noastre căderi și sminteli, este o mare prăpastie.
În Evanghelia zilei, Mântuitorul începe prin a spune că oricine va mărturisi despre El înaintea oamenilor și El va mărturisi pentru ei înaintea Tatălui care este în cer. „Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el” (Matei 10, 32–33). Iar apoi urmează cuvinte grele: „să nu credeți că am venit să aduc pace, ci foc, sabie, pe pământ” (cf. Matei 10, 34). Apoi zice un cuvânt care ne cam înțeapă: „Cel ce iubește pe mamă ori pe tată nu este vrednic de mine, cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine, cel ce nu-și ia crucea sa și nu-mi urmează mie, nu este vrednic de mine” (37–38). De aceea, aceasta este și Evanghelia urmării lui Hristos. Acestea sunt cuvinte categorice, dar aș vrea să le citim în aceeași nota ca pe primul text, în care Dumnezeu afirmă că există doar o realitate, El. Nu există altă realitate în afară de El. Nu există nimic altceva care să ne placă în afara Sa. „În spatele mamei, tatălui, fiului, fiicei sunt Eu. Eu v-am dat viață, Eu vă ajut, Eu vă iert, Eu vă dau bunătate, Eu vă mențin. Nu există altă realitate decât Eu și vă rog să înțelegeți asta. Dacă trăiți departe de Mine, trăiți greșit, nu trăiți viața adevărată. Doar dacă vă altoiți în Mine, dacă vă conectați la izvorul de viață, veți avea cu adevărat viață în voi și veți avea parte de iubire, bunătate și vă veți bucura de tot. Dacă vedeți pe apropiații voștri ca pe daruri ale Mele pentru voi, sunteți vrednici de Mine, dacă nu le vedeți, darurile Mele vouă vi s-au făcut un perete care vă împiedică să Mă vedeți”. Și la fel: „cine nu își ia crucea și nu îmi umează Mie”, nu va avea viață. „Pentru că am venit să vă aduc viață și doar urmându-mi Mie puteți avea viață”. Acesta este sensul cuvintelor Evangheliei de azi.
Asta se întâmplă cu sfinții. Ei au trăit aceste realități plenar. Și, cum zice Sfântul Sofronie, au făcut din Evanghelie legea vieții lor. Și așa au trăit, s-au ținut de aceste adevăruri cu toată puterea lor. În ei vedem ceea ce zice frumos Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, capitolul 13, care este un imn închinat sfinților: „prin credință sfinții mulți au biruit împărății.” Vedem în sfinți această putere incredibilă pe care o poate dobândi un om vulnerabil, neputincios ca și noi. Ajung la o așa tărie că pot sta împotriva împărățiilor. Avem exemple destule. Sfântul Vasile cel Mare, când l-a chemat prefectul si l-a amenințat, a stat demn. Iar când prefectul s-a mirat de demnitatea lui, Sfântul Vasile a răspuns: „Bag de seamă că nu ai cunoscut până acum vreun slujitor al lui Dumnezeu.” Deci, credința în Dumnezeu întoarce împărății. Și îi avem și pe părinții noștri, cum a fost părintele Arsenie în închisoare, când s-a ridicat împotriva învățăturii atee.
Sfinții dobândesc așa putere, încât se pot împotrivi împărățiilor. Ei sunt purtători de adevăr. Purtători de adevăruri mari. Dar în lumea aceasta, care este foarte diferită de lumea lui Dumnezeu, aceste adevăruri sunt ciudate și trebuie să fii foarte puternic ca să le susții și să reziști. Sfinții au făcut asta.
Mântuitorul este Creatorul universului. El a făcut pe om după chipul Său. Iar omul a căzut și a ajuns într-o stare deplorabilă. Dar Mântuitorul vine, Se întrupează în această lume care se depărtase atât de mult de El, care era mai mult în stăpânirea celui rău, a îndurat ca și noi toate ispitele celui rău, prin care încerca să Îl facă să se poarte altfel decât cum este El. În lumea noastră strâmbă nu a fost ușor pentru El să fie drept. Cu toate acestea, nu S-a purtat altfel. În fapt, toată lucrarea Lui a fost să Își facă firea omenească puternică încât să poarte tot adevărul despre Dumnezeu. Mântuitorul a fost provocat neîncetat. Au fost asalturi de toate felurile. Unii Îl lăudau, alții Îl scuipau, alții aruncau cu pietre în El. Dar El nu S-a purtat altfel decât era. Și nimeni nu Îl poate face pe Hristos să Se poarte altfel. Iar puterea aceasta, El a dat-o și sfinților. Când era amenințat ultimul stareț al Optinei, înainte să fie închisă mănăstirea în 1923, să plece, a zis Cuviosul Isaachie: „nimeni nu mă poate despărți de crucea mea.” A fost un mărturisitor. L-au omorât apoi în 1938, dar el și-a făcut lucrarea lui.
Sfinții dobândesc prin multe lacrimi această putere pe care ne-a arătat-o Hristos prima oară pe pământ. El a venit și ne-a zis: „Acesta este omul. Așa vreau să vă purtați.” Noi dacă înțelegem că din tot ce este frumos pe lume, ceea ce a împlinit Hristos în Evanghelie este cel mai frumos, fără să ne gândim la răsplăți și altele de felul acesta, ne așezăm pe poziția pariului lui Pascal: „Nu am nimic de pierdut. Dacă nu există Dumnezeu, eu am trăit o viață bună. Dar dacă Dumnezeu există, am câștigat totul.” Noi dacă înțelegem că a fi om precum Hristos, este cel mai frumos, am câștigat deja. Fără să ne uităm la răsplată. Și este bine să ne așezăm pe poziția aceasta, fără răsplăți, fără să așteptăm nimic. Dar noi dacă știm pe ce poziție stăm, știm că suntem cum suntem pentru Hristos. Și dacă vom fi aici ca El și cu El, vom fi și acolo. Dar nu asta ne interesează. Ci să fim ca El, pentru că este cel mai frumos și de dorit lucru din univers.
Română 
English