Cu darul lui Dumnezeu și prin bunăvoința Părintelui Stareț Melchisedec al Mănăstirii Putna, mănăstirea noastră s-a împodobit cu o particică din sfintele moaște ale Sfântului Iacob Putneanul. Așadar, pentru un an de zile, vom prezenta crâmpeie din viața acestui mare sfânt. Alături de acestea, vom reda atât din cuvintele sale de folos către păstoriții săi, cât și câteva dintre minunile săvârșite după descoperirea sfintelor sale moaște.
Viața Sfântului
Sfântul Iacob Putneanul este un dar neprețuit, pe care Dumnezeu l-a făcut poporului român și Bisericii. Viața și faptele sale sfinte nu au rămas ascunse sub obroc, ci sunt o pildă de slujire a lui Dumnezeu, din toată inima și din toată puterea, prin toate darurile cu care marele ierarh a fost înzestrat.
Intrat în mănăstire din copilărie, a ajuns egumen la Putna, episcop de Rădăuți, mitropolit al Moldovei și a strălucit tuturor prin dragostea și jertfa pentru oameni, prin râvna pentru Hristos și Biserică, prin demnitate creștină și neînfricare întru apărarea adevărului și a binelui.
Smerit, rugător pentru neam și țară, el a știut să se identifice cu nevoile și durerile poporului, devenind un părinte al tuturor, dăruitor, rugător și jertfitor. Rugăciunile și activitățile sale au fost îndreptate, în primul rând, spre binele familiei, creșterea și educația copiilor și ajutorarea săracilor și a celor în nevoi. A ctitorit mai multe biserici și mănăstiri, a tipărit primul abecedar din Moldova, s-a îngrijit de înființarea primei școli rurale din Moldova și a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași.
Pentru Putna, el este al doilea mare ctitor al mănăstirii și părintele monahilor nevoitori la mănăstire și în așezămintele ei, Sihăstria Putnei, Sihăstria Ursoaia și Mănăstirea veche, în secolul al XVIII-lea. În jurul lui s-au adunat părinți care, la rândul lor, au format pe alții și au dus mai departe mesajul pe care l-a avut Putna dintru început, de la Sfântul Voievod Ștefan cel Mare: buna chivernisire a vieții, iubirea adevărului, iubirea credinței, iubirea a ce este frumos și veșnic.
Începuturile vieții monahale. Sfântul Mitropolit Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie credincioasă și așezată din nordul Moldovei. Aproape toți membrii familiei sale vor intra în cinul monahal: părinții s-au călugărit și au purtat numele Adrian și Mariana, fratele a devenit monahul Ioil, o soră a fost monahia Pelaghia, iar o altă soră, Maria, se va căsători, soțul ei devenind mai târziu ieromonahul Misail de la Schitul Doljești.
Mișcat de râvna pentru Hristos, la numai 12 ani, a intrat în Mănăstirea Putna. Aici a aflat o adevărată școală monahală, cu părinți duhovnicești care transmiteau știința vieții în Hristos de la o generație la alta. Cu smerenie, s-a predat pe sine ascultării și astfel s-a format părintele duhovnicesc pe care îl arată faptele și scrierile sale de mai târziu.
La Putna, el a fost ucenic al Mitropolitului Antonie, pe care îl considera „starețul” său, părintele său duhovnicesc. Astfel, s-a înscris în filiația duhovnicească a acestuia, care începe cu Mitropolitul Sava Balaci, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, și continuă prin Episcopul Calistru de Rădăuți, Mitropolitul Antonie, Sfântul Iacob. În Pomelnicul mănăstirii, alcătuit din porunca Sfântului Iacob în 1756, la locul unde este însemnat numele Mitropolitului Sava, această legătură este arătată astfel: „Sava mitropolit: Acesta au călugărit pre episcopul Calistru, iar Calistru pe Antonie mitropolit, iar Antonie pe Iacob mitropolit”.
În puțini ani, a sporit duhovnicește foarte mult, încât, în 1736, la numai 17 ani, a fost hirotonit ieromonah de către Mitropolitul Antonie.
După ce a primit darul preoției, și-a continuat nevoințele duhovnicești cu mai multă râvnă și s-a adâncit în smerita cugetare, în cunoașterea de sine și în cunoașterea lui Dumnezeu. Hrănindu-se cu scrierile Sfinților Părinți, care se aflau în biblioteca mănăstirii, cu hrana duhovnicească a rugăciunii și purtat de aripile dumnezeiești ale ascultării, Sfântul Iacob și-a umplut sufletul de dorul pentru Dumnezeu și de râvna pentru frumusețea vieții în Hristos. Gândul la dobândirea unirii cu Dumnezeu l-a călăuzit toată viața, arătându-i care faptă se înveșnicește și care piere fără folos sufletesc.
Râvna sa pentru mănăstire, priceperea la cele văzute și darul lui Dumnezeu care se odihnea întru smeritul Său slujitor au arătat obștii că este vrednic să se îngrijească de bunul mers al Putnei. Astfel, a fost ales egumen al mănăstirii în 1744, la vârsta de 25 de ani.
(Va urma)
Cuvânt către părinții Sfintei Mănăstiri a Putnei
Și, fiind adeveriți, tot din al acestui mare Vasile cuvânt, ce zice că focul arzător îl va stinge apa, iar acea fără de sânge jertfă a preoților va mântui păcatele, și cum că va da nouă iarăși duhul și viața noastră cu milă în ziua cea luminoasă, venit-am întru simțirea noastră și, cât este după putința noastră, am făcut începere cu bună hotărâre și am înnoit acele surpate și risipite părți ale zidirii, ale sfântului și dumnezeiescului lăcaș al Sfintei Mănăstiri Putna, nu din veniturile și agoniselile Sfintei Mitropolii, ci dintru acele care, din copilăreasca noastră vârstă și până astăzi, prin multe osteneli și cu sudorile noastre am câștigat. Și cu acest desăvârșit scop, ca și de acum înainte, cât vom putea să înfrumusețăm și să înnoim această Sfântă Mănăstire, până la răsuflarea noastră cea de pe urmă. Iar după mutarea noastră către Domnul, lăsăm la această numită domnească Mănăstire a Putnei toate ale noastre, câte din darul arhieriei și din dreptele noastre agonisiri vom câștiga.
Aceasta întâi pentru veșnica pomenire a smeritului nostru suflet și a părinților noștri și pentru mântuirea multelor noastre greșeli care am lucrat și am întrecut pe tot omul, cu necuvioasele noastre fapte. Alta că și metania noastră este pusă și cu totul suntem închinați la acest sfânt și dumnezeiesc lăcaș și adunați cu cei de un postrig (tagmă) cuvioși părinți și frați, care viețuiesc cu cuvioșie.
Deci, cu cea fierbinte și desăvârșită rugăciune, vă rugăm pe voi pe toți întru Hristos iubiți părinți și frați, atât cei care vă aflați acum viețuitori întru această sfântă mănăstire, cât și cei ce veți fi după vremi, ca, fără de lenevire și repaos, în toate zilele să pomeniți la cele necontenite către Dumnezeu rugi și jertfe întâi numele tuturor fericiților ctitori și ale celorlalți credincioși pe care i-am aflat la pomelnicul cel vechi și acum i-am scris și le-am pus numele, după cum se văd. Și, după aceștia, să vă rugați și pentru smerit sufletul nostru, pe care l-am feștelit foarte și l-am întinat cu faptele noastre cele netrebnice, care de mulțime au covârșit vârful creștetului nostru, ca să Se îmblânzească Domnul și să fie milostiv către noi în ziua răsplătirii. […]
Lăsați, frații mei cei iubiți, deșertăciunile lumești, și robiți toată inima voastră la cele nespuse bunătăți ale Împărăției cerești. Smeriți-vă întru Domnul, pentru ca să vă slăvească în veci. Pomeniți pe cei răposați părinți și frați ai noștri în toată vremea, pentru ca să vă pomenească și pe voi Domnul, la venirea Lui cea de a doua. Mică este osteneala, iar odihna este nesfârșită, puțină este truda, dar venitul nenumărat, puțină este tânguirea, iar veselia bogată, mici sunt vitejiile, iar cununile pururea înflorite. Și mai ales toată truda este vremelnică, iar bucuria și veselia necuvântată și nesfârșită.
(Prothesis adecă Pomelnic al Sfintei Mănăstiri Putna)
Mărturie: Sfinte Iacob, de vrei, tu poți să îl vindeci…
Sfântul Iacob Putneanul, Mitropolitul iubirii și al milei, cărturarul ce scrie iscusit în inimile credincioșilor tainele credinței, nu a întârziat să vină în mijlocul turmei, într-un mod smerit, discret și firesc.
În toamna anului 2014, unul dintre viețuitorii Mănăstirii Putna, în vârstă de 20 de ani, a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca din București cu o complicație venoasă la piciorul drept, ce s-a dezvoltat ulterior într-un ulcer trofic avansat, o boală rară pentru asemenea vârstă, care a dat multe bătăi de cap și celor mai experimentați medici. Acest diagnostic cerea o intervenție chirurgicală imediată, ceea ce s-a și întâmplat. Însă complicațiile post-chirurgicale nu au întârziat să apară, lucrurile degenerând într-o hemipareză a piciorului drept. După îndelungi exerciții de recuperare, piciorul și-a recăpătat mobilitatea, dar ulcerul a rămas o istorie deseori sângeroasă.
După aproximativ jumătate de an, s-a încercat o nouă intervenție chirurgicală la Spitalul Județean Suceava. Ulcerul trofic, aflat într-o stare avansată, a fost stabilizat, însă existența lui periclita și mai mult starea de sănătate a pacientului, prin distrugerea țesuturilor epidermice din zona gambei.
Odată cu scoaterea la lumină a moaștelor Sfântului Iacob Putneanul, la inițiativa și cu binecuvântarea părintelui stareț, arhimandritul Melchisedec și a ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Pimen, piciorul bolnav a fost atins de sfintele moaște, făcându-se rugăciune înaintea ctitorului putnean. Doar după câteva zile, răspunsul plin de milă și de iubire al Sfântului Iacob a înmuiat inima unei obști întregi. Ulcerul s-a vindecat singur, fără tratament medical, după o perioadă de un și jumătate de existență continuă. Sfântul nu a rămas indiferent la rugăciunea stăruitoare a obștii putnene: „Sfinte Iacob, de vrei tu, poți să îl vindeci pe fratele nostru!”, aceasta fiind mărturia acoperământului și prezenței sfântului în obștea putnenilor și în mijlocul credincioșilor, până astăzi.
Cuvânt la aducerea moaștelor Sfântului Iacob Putneanul în America
Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu, sunt cei care împodobesc casa lui Dumnezeu. Sfântul Iacob Putneanul, în toată perioada lui ca mitropolit al Moldovei din 1750–1760, avea să se identifice cu necazurile, cu bucuriile, cu probleme țării sale. În vremea aceea, neamul nostru era destul de împilat cu biruri peste biruri. În 1757, reușește să pună un blestem ca nimeni din domnitorii Moldovei să nu mai pună biruri peste popor. Între timp, în aceeași perioadă, a întemeiat prima școală rurală, s-a îngrijit să tipărească primul abecedar, unde în predoslovie a scris: „Învățătura este precum seva pomului. Dacă învățătura este bună și sănătoasă, atunci și copiii vor crește buni și întregi la minte”. În anul 1760, se retrage din scaunul de mitropolit al Moldovei. A venit Teodor Callimachi, care a încercat de acum să îl oblige pe Mitropolitul Iacob să ridice blestemul, iar Sfântul a zis: „Decât să ridic blestemul, mai bine mă las și de mitropolie”. S-a retras la mănăstirea Putna, unde prima lui atenție s-a îndreptat spre icoana făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului, pe care a ferecat-o în argint. Apoi a restaurat toate clădirile.
Dar ce l-a apropiat cel mai mult pe Sfântul Iacob de Dumnezeu? Dragostea cea nemărginită, inima cea largă pe care a avut-o, rugăciunea cea neîncetată pentru care s-a luptat. A scris, printre altele: „Rugăciunea este precum soarele, că soarele acolo unde luminează, acolo este viață”. Când uităm să ne mai rugăm, când facem rugăciune, dar numai de formă, cum suntem? Străini. Și rămânem aceiași, fără a ne transforma, fără a schimba ceva din interiorul nostru. Dar când ne rugăm un pic mai atent, atunci vedem cum lumina pătrunde în interiorul nostru. Cât de frumoasă e rugăciunea, dar și cât de neglijată în ziua de astăzi! Și ce este rugăciunea? Vorbirea minții cu Dumnezeu și, cum spune Sfântul Ioan Scărarul foarte frumos, susținătoarea întregii lumi. De aceea, sfatul meu acesta este din seara această: să ne rugăm mai mult, să iubim podoaba casei lui Dumnezeu, să facem din inima noastră o casă a lui Dumnezeu. Cum? Prin chemarea deasă a numelui lui Iisus. Numele Domnului vine cu o anumită putere care mă sfințește, mă îndumnezeiește. Îmi lărgește inima ca să aduc înaintea lui Dumnezeu și pe cei pe care îi iubesc și pe cei pe care nu îi iubesc, fiindcă cel mai mare lucru este să iubești rana și pe cel pe care ți-a pricinuit-o, așa cum spunea părintele Arsenie Papacioc.
Iată, Sfântul Iacob Putneanul a binevoit ca o părticică din mâna sa dreaptă să vină aici în America la dumneavoastră. Deci, iubiții mei, ori de câte ori veți avea ocazia, strigați la el. Ori de câte ori copiii nu vor a vă asculta, spuneți-i, că va ști ce să facă. Ori de câte ori e un impas în familie între soț și soție, plângeți-vă la el, că va rezolva. Sfântul Iacob Putneanul a fost un apărător al familiei. S-a jertfit pentru familiile din vremea sa, pentru bunăstarea familiilor din ținutul Moldovei. Iar când a părăsit scaunul de mitropolie a făcut-o tot din iubire față de familie. De asemenea, Sfântul Iacob Putneanul a îndemnat părinții să își dea copiii la școală. Asistăm azi la o scădere a nivelului învățământului absolut în toate țările și toate domeniile. Tinerii nu mai iubesc atât de mult cartea, cum era ea iubită de exemplu în perioada interbelică sau chiar în anii '70, '80, '90. Nu mai este cartea așa iubită. Ei bine, Sfântul Iacob s-a îngrijit de învățătura copiilor.
Deci veți avea aici un mângâietor și un ocrotitor al familiei. Aveți cui să vă plângeți. Hristos S-a înălțat!
Arhimandrit Melchisedec Velnic
Română 
English