Blog

Praznicul de azi este praznicul Arătării Domnului la Iordan. Dar nu S-a arătat doar Mântuitorul, cu toate că El era singurul vizibil, ci întreaga Sfântă Treime S-a manifestat. Deci este Arătarea lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, la Iordan: Mântuitorul, Fiul, Se boteza, Tatăl dădea glas și Duhul Sfânt în chip de porumbel Se pogora peste Fiul. Însă pe acestea doar Sfântul Ioan Botezătorul le-a văzut. Este geniul lui, spune Sfântul Sofronie Saharov, că L-a detectat în mulțimea de oameni pe Mântuitorul, Care venea smerit, ca un om simplu, ca toți ceilalți din mulțime. Dar misiunea lui asta a fost, să Îl detecteze pe Mesia. Așa cum L-a detectat în pântecele maicii sale, Elisabeta, când Maica Domnului a venit să o salute. Atunci, la glasul Fecioarei Maria, Sfântul Ioan Botezătorul a tresăltat în pântecele Elisabetei. Deci atunci L-a detectat fără să Îl vadă, iar acum L-a detectat în mulțime, fără ca Mântuitorul să aibă sau să arate vreun semn distinctiv. Sute de oameni, mii de oameni erau acolo, dar Sfântul Ioan Botezătorul a tresărit când L-a văzut. A știut că este El. Nu a avut vreun dubiu. Deși nu era nici un semn exterior că era El. De aceea Sfântul Ioan este glasul care strigă în pustie, de aceea a avut această misiune să Îl vadă mai întâi el, iar apoi să Îl arate lumii.

Pare puțin spus, dar de fapt e mare lucru. Pentru că această mărturie pe care o dă Tatăl: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17), acest glas, doar Sfântul Ioan Botezătorul l-a auzit. Ceilalți nu. Aceasta se spune și în acatistul praznicului: „Grăitorul de Dumnezeu și îngerul dumnezeiesc, marele Înaintemergător, prezis a fost de Maleahi proorocul, că numai el, unul, dintre oameni s-a învrednicit, Doamne, ca la botezul Tău să vadă venirea Duhului și să audă glasul Părintelui, mărturisind din ceruri că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, ca să fie primit propovăduitor al arătării Dumnezeieștii Treimi.” Să ne amintim și că, în alt context (Ioan 12, 27-30), Mântuitorul vorbește cu Tatăl și atunci când Tatăl răspunde, mulțimea care era prezentă zicea: „A fost tunet! Alții ziceau: Înger I-a vorbit!” Nimeni nu a înțeles. Iar Mântuitorul le-a zis: „Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi”. Asta, chiar dacă ei nu înțeleseseră nimic din glas, în afară de zgomot. Numai un sfânt, precum a fost și Ioan Botezătorul, poate auzi și înțelege glasul lui Dumnezeu. Și atunci, el, Ioan Botezătorul, care a auzit și înțeles mărturia Tatălui despre Fiul la Iordan a fost cel care a trebuit să dea mărturie înaintea oamenilor despre Mesia. Să Îl arate lumii.

Sfințenia Sfântului Ioan Botezătorul l-a făcut vrednic să vadă Arătarea Sfintei Treimi. Așa cum, pentru ca Fiul să Se întrupeze avea nevoie de o inimă dăruită total lui Dumnezeu, pe care a avut-o Maica Domnului, cel mai de preț rod al omenirii, la fel, a fost nevoie de sfințenia lui Ioan Botezătorul pentru ca să Îl recunoască și să Îl arate lumii. Asta ne spune nouă că Dumnezeu nu poate lucra în viața omului oricum, deși vrea. Nu poate. Ceva din noi nu Îl lasă, Îl împiedică. Așa cum L-a împiedicat să se întrupeze mii de ani, așa cum, dacă nu era Sfântul Ioan Botezătorul, nu începea lucrarea de mântuire a lumii. Pentru că El nu Se arată singur. Așa este El, nu Se propune singur. Nu poate. Altcineva (Tatăl) trebuie să dea mărturie despre El și altcineva (Ioan) trebuie să dea mărturie lumii despre asta. Abia apoi poate începe să lucreze. Noi nu putem înțelege smerenia Sa.

Este de ajuns, din aceste două exemple, al Maicii Domnului și al Sfântului Ioan Botezătorul, să vedem cum este El. Iar când vine vorba de mântuirea noastră, și ne întrebăm de ce nu-L simțim pe Dumnezeu, de ce nu Îl vedem viu, lucrător în viața noastră, să știm sigur că problema nu este la El, ci la noi. Și trebuie să încercăm să avem măcar ceva din smerenia, curățenia Maicii Domnului, din pocăința propovăduită de Sfântul Ioan Botezătorul și din asceza lui pentru ca să-L putem primi pe Mesia, pentru ca Mesia să Se arate în noi.

Părintele Emilianos Simonopetritul spunea: „Lupta Duhovnicească, asceza noastră, postul, nu e viață duhovnicească. Acelea sunt doar o strădanie din partea noastră. Viața duhovnicească este abia când Dumnezeu începe să lucreze în viața noastră.” Cum a fost și cu omenirea până la venirea Mântuitorului. Aceea a fost strădanie. Viața cu adevărat duhovnicească a început după venirea Lui. Poate omul să încerce cât de mult, până nu vine Dumnezeu să îi arate cum și ce poate face cu neamul omenesc, cum îl poate sfinți, curăți, nimic esențial, transformator, nu se întâmplă. Nimeni nu putea să facă ce a făcut El. Dar, nu putea face El acestea, dacă neamul omenesc nu producea mai întâi curățenia și dorul Maicii Domnului, apoi acest vas ales, Sfântul Ioan Botezătorul. Ca să înceapă să lucreze, ca să ne arate viața duhovnicească adevărată, Mântuitorul a avut nevoie măcar de aceste două persoane.

La fel și la noi. Ni se cere și nouă strădanie, asceză – care sunt închipuite de Sfântul Ioan Botezătorul, nu a fost alt om mai ascetic decât el –, dar care doar curățește locul, ca să poată veni Mântuitorul, Duhul Sfânt, să dea viață, să aprindă candela din noi. Trebuie să curățăm locul. Noi în principal pocăința, aceasta trebuie să o lucrăm, adică să ne dăm seama cum suntem și să plângem înaintea Domnului și să cerem ajutor și întărire ca să facem cele plăcute Lui. Dar nu e suficientă vreo asceză dacă nu avem pe Mântuitorul. Iar aceasta se întâmplă mai ales prin Sfânta Împărtășanie. Ea ne arată cum e Mântuitorul. Și nimic nu îți poate explica mai bine ce e viața duhovnicească sau ce poate face El cu tine.

Așa a fost și cu mântuirea lumii. Omenirea, săraca, s-a străduit cum a putut, până a venit El, harul (cf. Ioan 1, 17), care ne-a arătat până la ce sfințenie, frumusețe, bunătate și iubire se poate ajunge. Nu am fi știut ce este iubirea dacă El nu venea. Nu există noțiunea de iubire fără Mântuitorul Hristos. El ne învață de pe Cruce ce înseamnă să iubești. Restul e doar convenție, politețe, orice. Asta a adus Mântuitorul omenirii, dar nu a fost posibil până când nu a găsit curățenie, smerenie și această strădanie, asceză a Sfântului Ioan Botezătorul. Ăsta să fie chipul pregătirii noastre pentru ca Mântuitorul să înceapă să lucreze în noi, cum a început la Iordan să lucreze mântuirea lumii. Mântuirea nu e strădania omului, cât lucrarea Domnului. Iar noi doar trebuie să pregătim locul ca Domnul să lucreze în noi: pocăință, smerenie și osteneală după puteri. Dar nu acelea fac ceva, ci doar pot atrage lucrarea lui Dumnezeu Care sfințește și mântuiește pe fiecare om.

Deci noi prăznuim azi Arătarea Domnului, a Mântuitorului, pe Care Îl vedeau toți, și a Sfintei Treimi, văzută doar de Sfântul Ioan Botezătorul. În orice caz, creatura a simțit Arătarea Domnului, Iordanul s-a întors înapoi, ceea ce și acum se întâmplă, când Patriarhul Ierusalimului face sfințirea apei și aruncă crucea. Arătarea Domnului ne sfințește! Să ne rugăm și noi cu vorbele pe care o cântare a Bisericii o pune în gura Sfântului Ioan Botezătorul: „Sfințește-mă, Doamne, pe mine și apele cu Arătarea Ta!”