Blog

Seara duhovnicească a lunii februarie a încheiat prezentarea despre Predica de pe munte, concentrându-se asupra ultimelor trei fapte ale legii (norme) pe care le rostește Mântuitorul. Totodată, a încercat să deslușească felul în care cuvântul Mântuitorului, „Luați jugul Meu asupra voastră, căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară,” poate fi înțeles, dar mai ales aplicat în viața noastră.

A patra normă este: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7, 1-2). Iar în alt loc, Mântuitorul ne îndeamnă: „Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă” (Ioan 7, 24). Astfel, acest cuvânt al Mântuitorului nu trebuie înțeles ca un îndemn la a nu cântări lucrurile sau la a nu discerne, ci la a nu osândi pe aproapele nostru, după cum zice și Sfântul Pavel: „Fraților, nu fiți copii la minte. Fiți copii când e vorba de răutate. La minte, însă, fiți desăvârșiți” (I Corinteni 14, 20).

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ne explică resortul intim care ne conduce la judecată: „Este un fel de provocare a sinelui nostru, să stăruim ca ceilalți să devină buni. În realitate, noi vrem să devenim buni și, fiindcă nu putem, o cerem de la ceilalți și stăruim în asta. Și, de vreme ce toate se îndreaptă prin rugăciune, noi de multe ori ne supărăm și ne răzvrătim și judecăm.” De cele mai multe ori, atunci când încercăm să ne punem viața în rânduială ne lovim de neputințele noastre, iar frustrarea pe care o dobândim în urma acestei întâlniri avem tendința să o proiectăm pe ceilalți și în acest fel ajungem să îi judecăm. Sfinții sunt singurii care pot privi răul fără să îl judece, singurii care îl pot primi cu inimă de mamă, așa cum ne îndeamnă părintele Cleopa să facem: „Să ai inimă de fiu către Dumnezeu; inimă de judecător față de tine și inimă de mamă către aproapele.”

Această „normă” este întărită plastic prin exemplul cu paiul și bârna (cf. Matei 7, 3-5). Înțelegem că „paiul” este orice păcat al aproapelui, iar „bârna” este tot păcatul meu, toată părerea bună de sine, concentrată în ego (și de aceea greu de văzut). E cum spune părintele Zaharia Zaharou: „Atunci când nu izbutim să aducem slavă și mulțumită lui Dumnezeu, ne îndepărtăm unii de alții și nu suntem în stare să avem iubire frățească față de semenii noștri. Îi privim ca pe niște străini, îi simțim ca pe o amenințare, și îi judecăm.” Adică, „bârna” constă tocmai în faptul că nu ne vedem propria greșeală și astfel ajungem să îl percepem pe celălalt ca pe un străin. Tot părintele Zaharia ne dă o soluție: „Dacă trăim în pocăință, vom afla «milostivirile îndurării» (Coloseni 3, 12), ni se va lărgi inima și îi vom privi pe frații noștri cu milă, dorindu-le tot binele, îi vom iubi și îi vom purta în inima noastră.”

A cincea îndrumare a Mântuitorului este: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” (Matei 7, 6). Părintele Nicolae Steinhardt atrage atenția asupra discerământului: „Bunătatea și mărinimia nu se confundă cu orbirea, prostia și naivitatea. Naivitatea, spunea Leon Daudet, e bună și frumoasă la prunci, la copii, la tineret. Oamenilor maturi și bătrânilor le șade bine să fie inteligenți, înțelepți, prudenți, călăuziți de ceea ce vechile noastre texte bisericești numesc atât de pertinent: trezvie. Niciodată bunătatea și mărinimia nu trebuie să se prefacă în acea jalnică și absurdă slăbiciune care să îngăduie oamenilor să calce în picioare cele sfinte și mărgăritarele.” Ni se cade să fim înțelepți ca șarpele, așa cum explică Sf. Teofilact al Bulgariei: „După cum șarpele își lasă trupul să-i fie rănit, dar își păzește capul, așa și creștinul poate să le dea pe toate ale sale ucigașilor, chiar și trupul său, dar să-i păzească îndeosebi capul, care este Hristos și credința întru El.”

A șasea „normă” lăsată de Mântuitorul: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8), ne îndeamnă la a ne ruga pentru ceea ce avem nevoie: discernământ, pocăință, puterea, știința de a împlini poruncile, har. Ne îndeamnă la aceasta pentru că știe că ceea ce ne-a zis este imposibil, dar dacă ne raportăm cu încredere la El și cu stăruință pentru a izbândi, vom reuși.

Tot ce ne-a zis Mântuitorul, adică poruncile Sale și Evanghelia reprezintă „jugul Său”. „Jugul” se activează în viața noastră prin orice contact cu oamenii. Dacă reușim să nu ne frustrăm, să nu ne revoltăm, ci să suspinăm sub crucea grea și să cerem ajutorul Lui, aflăm har, se deschid căi, se lărgește inima noastră. De aceea, cheia nu este să ne frustrăm și să rănim, pentru că nu putem fi așa cu El. Trebuie să ne smerim, chemându-L în rugăciune, și se va coborî El la noi și ne va ajuta.