Blog

În Duminica a 32-a după Rusalii am auzit Evanghelia lui Zaheu. Mântuitorul trecea prin Ierihon, nu cu mult timp înainte de Pătimirea Sa. Se știa că Mântuitorul trece prin Ierihon, iar acest Zaheu, în ultima ocazie pe care a avut-o, căci nu a mai trecut Mântuitorul prin Ierihon după aceasta, dorește să-L vadă. Știm că era vameș, era bogat. Vrem să ne oprim la această dorință a lui Zaheu de a-L căuta pe Domnul. Căuta să-L vadă, dar nu putea din cauza mulțimii. Deci avea acest dor, această țâșnire în el, să-L vadă pe Mesia. Să-L vadă la față, să-L vadă de aproape.

Dacă am păstra din Evanghelia de astăzi numai acest lucru, acest imbold de a-L vedea pe Mântuitorul, ar fi extraordinar. Zaheu știa că El trece prin Ierihon. Și noi știm că El trece. Trece duminica prin Sfânta Liturghie. Și chiar spunea părintele Emilianos Simonopetritul: „Aici, la slujbe, în biserică, totul e Hristos. Preotul, îmbrăcat în toate veșmintele, ține loc de Hristos”. Și, comenta părintele Emilianos: „Ce faci când Îl vezi pe Hristos? Dai să-L atingi, să pui mâna pe El. Așa cum a făcut Maria Magdalena și a oprit-o Mântuitorul, căci nu Se ridicase la Tatăl”. Imboldul acesta trebuie să fie, să vrem și noi să-L vedem. Faptul acesta – că ne dorim să-L vedem, să punem mâna pe El, să-L atingem în orice fel – este și firesc, dar și un semn că suntem vii cu sufletul. Desfrânata a reușit. Zaheu a reușit și el. Cam cine vrea, reușește, după cuvântul părintelui Emilianos: „Ce-și propune omul, reușește.”

Bine ar fi ca și noi să avem acest imbold de a-L vedea pe Mântuitorul. Imboldul acesta este dătător de viață. Și când ai această dorință să-L vezi pe Mesia, pe Hristos, să-L auzi, să-L simți și să stai înaintea Lui, cum stătea desfrânata sau oricine altcineva, cu aceeași inimă, ce faci? Zaheu ca să reușească a găsit un dud. Nu știa de dudul acela. Dar, deodată, s-a dovedit foarte important. S-a urcat în acest dud, el fiind mic de statură. Și noi suntem mici de statură. De unde suntem nu prea putem să-L vedem. Suntem prea mici. Și trebuie să ne urcăm undeva. Da, suntem mici, suntem îngropați în lumea aceasta, în grijile noastre, în problemele noastre, în prioritățile noastre și nu putem să-L vedem pe Hristos care trece. Alții Îl văd, dar noi nu putem să-L vedem. Și atunci trebuie să găsim un dud, să ne urcăm și noi într-un dud. Fiecare trebuie să găsească un dud. Dud poate să fie o mulțumire adâncă. Dud poate să fie o pocăință adâncă, bineînțeles. Dud poate să fie o milostenie, ceva care să ne ridice puțin din lumea noastră. Poate o rugăciune adâncă, poate o rugăciune cu lacrimi. Fiecare trebuie să căutăm un dud, să mă ridic de unde sunt și să caut să merg spre El, să-L văd. Și atunci și El mă va vedea. Își ridică ochii și mă vede.

Părintele Zaharia Zaharou, vorbind despre participarea la Sfânta Liturghie, spunea că regula este aceasta: cât investești în pregătirea pentru Liturghie, atâta dobândești. Pe măsura pregătirii tale pentru Liturghie, pentru înfățișarea ta înaintea Domnului, atâta iei. Cât loc, câtă gaură ai făcut în inima ta, atâta iei. Și, spune el, prin pregătirea noastră pentru Liturghie, care implică rugăciune, pocăință, milostenie, smerenie, noi aducem daruri la Liturghie. Dacă găsim un gând smerit în inimă, acela este un dar pentru Liturghie, mă duc să-L duc Domnului. Dacă am o părere sinceră, dacă am o mulțumire adâncă, orice. Acestea sunt darurile pe care le putem aduce și pe care Dumnezeu le așteaptă.

În pregătirea noastră pentru Liturghie, spune părintele Zaharia, știind că vreau să-L văd pe Hristos în Ierihon sau vreau să-L întâlnesc pe Hristos, mă pregătesc. Și zice că în pregătirea noastră pregătim un loc în sufletul nostru, adică se face locaș în inimă, adică ne adunăm. Ne retragem din lume și ne concentrăm din ce în ce mai mult în interiorul nostru. Și în inimă este locul, ne facem locaș în inimă, în locul în care stăm înaintea Domnului așa cum suntem. Acela e dudul. Fiecare trebuie să-și găsească dudul, să-și facă dudul acesta, fiecare cum putem. Dacă avem dorința lui Zaheu de a-L vedea pe Domnul, și încercăm să ne pregătim, ne vom aduna și vom face un mic dud înlăuntrul nostru, cât să-L zărim, să-L simțim pe Mântuitorul. Și, cu fiecare Liturghie, din ce în ce mai bine. Deci asta ar trebui și atunci putem să-L vedem pe Mesia sau să ne vadă El așa cum suntem. Și nicio înfățișare înaintea Domnului nu este fără rod. Dacă reușim, aflăm mult har, precum Zaheu: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.