Blog

Data de 7 decembrie a marcat împlinirea a 30 de ani de stăreție a Părintelui Arhimandrit Melchisedec, adică 30 de ani de lăsare în mâna Domnului: „Noi doar atât în viața noastră avem de făcut: Să ne predăm, să ne lăsăm în mâna Preabunului Dumnezeu.”

Cronicarii cititori în date și în vremi ne-ar putea vorbi de multe soroace în acest an 2022, al 7530-lea de la facerea lumii. S-ar opri poate la 655 de ani de la moartea lui Bogdan I (1367), la 620 de ani de la aducerea la Suceava a moaștelor Sfântului Ioan cel Nou (1402), la 565 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare (1457), iar tot din vremea lui la bătălia de la Codrii Cosminului (1497) de la care se împlinesc 525 de ani și tot așa câte s-au adunat veacuri după veacuri.

Dintre toate, noi ne vom opri la sorocul de azi, 7 decembrie 2022, zi de pomenire a Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, când Mănăstirea Putna sărbătorește 30 de ani de la instalarea ca stareț a părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic. Sărbătorim împreună, obștea și părintele duhovnicesc, pentru că nu pot fi separate cele două: nici mănăstire fără stareț, nici stareț fără mănăstire.

Nouă, celor ce viețuim în această mănăstire și am crescut odată cu ea, schimbările ni se par firești, dar celor care revin după mai mulți ani totul li se pare schimbat.

Multe lucrări au fost făcute din nevoia de a repara și a întreține pe cele mai vechi, altele au venit odată cu mărirea obștii, dar și a numărului de pelerini care vizitează mănăstirea. Alte lucrări sunt împlinirea unui vis, a unei dorințe a multor generații de părinți putneni la care am fost chemați noi, cei de azi, a fi lucrători.

Astfel s-a refăcut întreaga incintă: chilii și alei, muzeu și trapeză. S-au construit noi corpuri de chilii și arhondaricele Sfântul Nicolae și Visarion Puiu. Iar la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” avem atelierele de pictură și croitorie, de restaurare icoane și broderii și o bibliotecă nouă.

După 10 ani de lucrări, biserica mănăstirii a fost împodobită din nou cu pictură. Osteneala pictorilor, frații Mihail și Gavriil Moroșan, dar și a întregii obști a fost sfințită la 15 august 2010 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Schitul 12 Apostoli și Schitul Salaș au fost ridicate ca răspuns la dragostea și râvna unor familii de buni creștini, dar și din dorința de a avea un loc de liniște și rugăciune pentru părinții mai râvnitori.

Dacă fiecare hram al mănăstirii adună mii de credincioși, sărbătorile Putnei au devenit sărbători ale Moldovei întregi și ale întregii simțiri românești. Cele mai ample au fost sărbătorile prilejuite de canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (1992), împlinirea a 500 de ani de la moartea Sfântului Ștefan (2004), sfințirea picturii (2010), canonizarea Sfântului Iacob Putneanul și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan (2017) și sărbătorirea a 150 de ani de la Serbarea de la Putna din 1871 (2021). Toate aceste sărbători arată că Putna a fost și este cu adevărat altar al conștiinței naționale.

Dăruind vei dobândi, spun părinții. Și cu adevărat părintele stareț, cu rugăciunile sale către Maica Domnului și către Sfântul Ștefan, cu inima lui largă și primitoare, cu bunătatea și respectul față de toți, a reușit să atragă alături de mănăstire, pe lângă credincioșii care vin mereu la sfintele slujbe, și un număr mare de ctitori și binefăcători, care toți sunt azi obștea mare a Putnei. Cu ajutorul lor, mănăstirea s-a împodobit cu clopote, candele, racle pentru sfinte moaște, cruci ferecate, sfinte vase și sfinte evanghelii, acoperăminte și veșminte sfinte.

Dar mănăstirea înseamnă în primul rând obștea monahală. În 1992 erau în jur de 30 de viețuitori și numărul lor a crescut mereu așa încât de ani buni de zile suntem în jur de 100 de părinți și frați. Am venit din toate părțile, dar ne-am integrat într-o obște și simțim că trăim într-o familie mare pentru că am găsit aici un părinte, nu doar un stareț.

Mulți îl avem naș de călugărie, pe mulți i-a tuns în monahism, cei mai mulți îi suntem fii duhovnicești, dar pentru toți a suferit și suferă durerile nașterii, cum spune Sfântul Pavel, până ce Hristos va lua chip în noi (Galateni 4, 19). Cei mai vechi și cei mai apropiați îi știm bine toate frământările, neliniștea, grijile, truda, bucuriile, dar și suferințele legate de împlinirile sau de scăderile fiilor săi.

Nu au fost doar zile însorite. Putna, prin așezarea ei, are parte și de zile reci, neprietenoase, și cine le va simți mai întâi dacă nu cel pus în frunte? Părintele Iachint, fostul stareț, spunea la instalarea din 7 decembrie 1992 că stăreția Putnei nu e o stăreție normală și cere efort și jertfă supraomenești. Doar Dumnezeu știe ce a fost în sufletul părintelui stareț în acele zile potrivnice, de câte ori nu și-a dorit să lase toate pentru o chilie și o psaltire. Dar fie prin sfinții săi, fie prin părinți aleși, Maica Domnului și Sfântul Ștefan i-au șoptit tainic în inimă: „Destul îți este darul nostru”.

Și și-a dus crucea mai departe și, iată, astăzi se împlinesc 30 de ani. Mulți și puțini, cum spunea cronicarul, dar cu siguranță plini de realizări!

Noi, obștea putneană, care ne-am învrednicit a-l avea stareț și părinte, se cade să fim pururea mulțumitori înaintea lui Dumnezeu pentru acest dar. Iar părintelui stareț să-i aducem în loc de mulțumire și de alte urări acel polihroniu pe care și l-a dorit mereu de la noi: să-L iubim pe Dumnezeu, să iubim viața monahală și să ne sârguim să ne împlinim făgăduințele, să fim râvnitori pentru slujbele bisericii și să ne întâlnim cât mai des la Sfântul Altar și înaintea Sfântului Potir.

Căci știm cu toții că frumusețea unei mănăstiri nu stă în ziduri și în construcții, ci în virtuțile părinților. Amin.

Să ne trăiți întru mulți ani!

Protos. Pavel Niga, egumen

În inima largă a Sfinției Voastre am fost și noi chemați și primiți. Ați lărgit inima atât de mult, încât obștea întreagă s-a lărgit. Și astăzi putem să spunem și chiar o facem, că Putna se întinde dincolo de hotarele acestei mănăstiri.

Suntem bogați nu pentru că suntem mulți, ci pentru că suntem una. Acum 30 de ani, ne-ați îndemnat să fim strâns uniți ca un trup, să ne întărim unii pe ceilalți. Dacă vedem pe unul căzând, să-l ridicăm.

Într-adevăr suntem un trup, dar cu mult sânge s-a construit acest trup. Cu adevărat ați făcut, părinte, ca, ceea ce a zis Sfântul Pavel, să se întâmple aici. Ne-ați ajutat să ne altoim în acest trup al Sfinției Voastre. Altoitul înseamnă să pui rană pe rană. Se crestează pomul, se crestează și crenguța. Rană pe rană. Însă nu-i ușor să fii tulpină. Crenguța se crestează o singură dată. Pomul rămâne veșnic rănit. Ne rugăm la bunul Dumnezeu ca această rană să vă mângâie în Împărăția Cerului.

Protos. Hrisostom Ciuciu