Blog

Cu fața de ceară,
Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,
Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,
Învăluindu-ne cald cu surâsu-i blajin.

Zile de boală din carne i-au rupt
Și-acum doar o piele-i înfășură osul,
Dar tainic el spune Rugăciunea inimii neîntrerupt:
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.

În noaptea aceasta, din temniță gândul ne zboară
Prin neaua Crăciunului dalb, să colinde-amintirea.
Pe mucede paie, părintele Gherasim trage să moară.
E grea răsuflarea, sleită privirea.

Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav,
Ioan și Valeriu și-au împreunat mâinile în rugăciune.
Viața mai pâlpâia ca o candelă ce se stinge în trupul schilav;
Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.

Domnea-n încăpere o liniște grea.
Doar aripe de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos.
Departe, copiii cântau un cântec de stea.
Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Hristos.

Constantin Aurel Dragodan