Blog

A patra seară duhovnicească a discutat un alt mare dar pe care ni L-a adus Mesia: ascultarea. Părintele Iulian de la Prodromu, Sfântul Munte Athos, când niște părinți l-au rugat: „Părinte, vorbiți-ne despre smerenie”, a spus: „O, smerenia! Smerenia nu este de pe pământ. Ne-a adus-o Hristos din cer!”

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spunea: „Ascultarea este adevărata smerenie.” Cu alte cuvinte, ascultarea este forma văzută a smereniei, smerenia lucrătoare. Esența ascultării, așa cum spunea Sfântul Siluan Athonitul, este: „Să am încredere în ce spui tu mai mult decât în ce spun eu”.

Ascultarea este imposibil de dobândit, ea nu este firească, ne-a adus-o Hristos, și trebuie să o cerem de la El zi de zi. Ea e singura cale de a intra în duhul Său. El este Ascultătorul, prin excelență: „M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38)”; „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui” (Ioan 4, 34); „Părinte, de voiești, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Luca 22, 42).

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă ca să avem și noi gândul lui Hristos: „Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus... ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 5-9); „Și deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a pătimit, Și desăvârșindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică” (Evrei 5, 8-9). Dacă vrem să ne asemănăm Lui, dacă vrem să-L urmăm, trebuie și noi să dobândim ascultarea.

Mântuitorul, când a venit, Mesia când a venit, nu a propus ascultarea față de Sine, ci față de Tatăl. El nu S-a propus ca țintă (chiar dacă este), ci ca o cale spre Tatăl, punând ascultarea ca principiu. Iar El ne arată cum se face. „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbește de la sine își caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el” (Ioan 7, 16-18).

Și El iubește să ne învețe ascultarea. Părintele Arsenie Papacioc, într-o scrisoare către o maică, spunea: „Să nu strici bucuria şi frumuseţea ascunsă ce ţi le oferă ascultările care poartă şi ele atâtea taine, ştiind că Mântuitorul porunceşte, pentru că Îi place mai mult ca orice să-Şi taie voia alături de noi. Iată pe Cine ascultăm și Cine e fericit să-Și taie voia alături de voia noastră tăiată.”

Când suntem într-o temniță trebuie să avem încredere în celălalt pentru a ieși din ea. Asta a făcut Mântuitorul. A venit în temnița noastră și ne-a arătat calea de a ieși din temniță. Iar acea cale este ascultarea. De aceea, este necesar să ne dezvoltăm treptat încrederea în alte persoane mai mult decât în noi înșine. Și așa vom scăpa treptat de temnița păcatului și a egoismului.

În Pateric se zice: „Părinții numesc cântarea armă; rugăciunea, zid; lacrima neprihănită, baie. Iar fericita ascultare au socotit‐o mărturisire (mucenicie), fără de care nimeni din cei împătimiți nu va vedea pe Domnul”. Deci, ascultarea este calea de a scăpa de patimi. Așa spune și Sfântul Sofronie Athonitul, „Ascultarea este cea mai teribilă armă împotriva patimilor.” Este așa pentru că prin ascultare mă suspend pe mine. Îmi tai voia mea și egoismul. Pentru că toate patimile se bazează pe iubirea trupească de sine, pe egoism. Ascultarea alături de tăierea voii este tăierea patimilor de la rădăcină. Rădăcină care nu este alta decât egoismul, iubirea de sine.

Ascultarea poate fi aplicată în diverse moduri. Părintele Zaharia Zaharou spune despre ascultarea în familie: „Ascultarea în viața de familie nu e ca în mănăstire, ci e o continuă întrecere în a face voia celuilalt și astfel se ajunge la o deplină armonie și se trăiește ca în Rai.” Adică, nu e ca în mănăstire când cineva este stareț și distribuie ascultările, iar ceilalți trebuie să își taie voia. Ci este o întrecere din dragoste în a împlini voia celuilalt. Roadele sunt aceleași. Dar trebuie făcută pentru că altfel nu se poate. Numai cine practică ascultarea poate gusta din bogăția vieții pe care o dă aceasta. Cine îl ascultă pe celălalt, îl primește în inima sa. Așa se lărgește inima. Dacă nu fac asta, rămân îngust.