Blog

În a doua duminică a lunii februarie am auzit citindu-se din Evaghelia de la Sfântul Apostol Matei, despre femeia cananeancă.

Şi ieșind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului și ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, din acele ţinuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozește-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voiești. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela (15, 21-28).

Este o întâmplare extraordinară, dar și paradoxală. În primul rând, am dori să scoatem în evidență faptul că femeia cananeancă de la bun început a avut o simțire, a simțit că Mântuitorul o poate ajuta. Aceasta se întâmplă mult și des și în viața noastră. Și este un moment important al vieții noastre. Iar această simțire, că Dumnezeu poate să ne ajute, nu este străină de Dumnezeu. Dumnezeu a ajutat-o cumva pe femeia cananeancă, dându-i să înțeleagă că o poate ajuta. Este ca o invitație tacită din partea lui Dumnezeu sau, cum spun Părinții și Scriptura, este harul de la început.

Harul de la început noi îl avem, de exemplu, când mergem la mănăstire, când ne căsătorim, când am întâlnit persoana potrivită etc. Este ca o convingere în inima noastră că suntem pe drumul cel bun, că am găsit ce căutam. Apoi, desigur, intervin dificultăți, iar harul/ simțirea se mai atenuează. Dar important este să ni-l amintim, să îi rămânem credincioși, urmându-l în continuare. Deoarece, în ciuda faptului că noi îl percepem ca fiind ceva normal, el este o invitație a lui Dumnezeu să pornim la drum către El. Apoi harul se retrage, așa cum putem observa foarte bine din Evanghelia de azi. Deși exemplul acesta este unul mult mai dramatic, noi toți întâlnim asta în relația cu Dumnezeu. Pornim cu această simțire, cu tot avântul, dar apoi pare că Dumnezeu nu ne mai răspunde. Însă atunci, trebuie să urmăm femeii cananeence, care a continuat, a stăruit în dorința ei. A rămas credincioasă simțirii ei. Pentru că Dumnezeu când spune un cuvânt, când dă un har, El rămâne credincios acțiunii Sale. La noi nu e așa, noi ne clătinăm până se împlinește ce a zis El. Exemplul tipic este mersul lui Petru pe apă. Acesta L-a văzut pe Mântuitorul mergând pe apă și L-a rugat să îi poruncească să vină la El, ceea ce Mântuitorul a și făcut. Dar Petru văzând valurile, a deznădăjduit, fiind apoi certat de Mântuitorul: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 31)

Dacă am simțit la un moment dat că trebuie să facem un lucru și că prin el suntem aproape de Dumnezeu, este necesar să rămânem credincioși, statornici până la capăt acelui sentiment. Pentru că așa vrea Dumnezeu. Pe parcurs, până să ne împlinească cererea, El știe mai bine cum ne modelează. Și de cele mai multe ori nu este deloc ușor. Însă trebuie să credem până la capăt, fiindcă de aceea ne-a spus tot în Evanghelia de la Matei: Cereţi și vi se va da; căutaţi și veţi afla; bateţi și vi se va deschide (Matei 7, 7). Nu a propus vreo altă variantă, ci ne-a încredințat că dacă vom bate, ni se va deschide, numai să nu ne oprim. Iar modelul cel mai bun este femeia cananeancă, pentru că deși a primit tratamentul cel mai dur, ea nu s-a oprit. După acel prim har, urmează o perioadă de testare pentru noi, pentru a scoate la suprafață adevăratul chip al nostru. Iar aceasta vedem în răspunsul femeii: Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Un răspuns extraordinar, liber, care apare doar din întâlnirea unui om viu cu Dumnezeul cel viu. Fiindcă orice apropiere de El va fi transformatoare pentru noi, ne va angaja, ne va răscoli.

Avem în această femeie o adevărată pildă de cum să ne apropiem, cum să ne rugăm lui Dumnezeu și mai ales, cum să rămânem credincioși primului har, în care simțim bunătatea Sa. Iar încercările care vin după, să le biruim prin rugăciunea stăruitoare către El. Este paradoxal poate, dar inimile noastre au nevoie de aceasta pentru a se cunoaște, pentru a se curăți și pentru a se ruga sincer, din adânc.