Hramul Mănăstirii 2015

Credincioșii ortodocși români din Estul SUA ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi au sărbătorit sâmbătă, 24 octombrie 2015, hramul Mănăstirii Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, New York. Sărbătoarea a început vineri seara, odată cu săvârșirea Vecerniei Mari cu Litie, și a continuat a doua zi când Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi a săvârșit Slujba Utreniei și Sf. Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți. După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii și donatorii sfântului locaș care s-au mutat la Domnul.

Prin purtarea de grija a Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, credincioșii prezenți s-au putut închina și ruga la Moaștele Sfântului Nectarie din Eghina, ale Sfintei Ana, Mama Fecioarei Maria și ale Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanțului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae care a istorisit viața Sfântului Dimitrie cel Nou. Viața Sf. Dimitrie a devenit sfântă prin lucrarea Sfântului Duh. Pornind de aici, Înaltpreasfințitul Părinte a vorbit apoi despre importanța lucrării Sfântului Duh în viața Bisericii și a oamenilor.

În pofida vremii nu foarte prielnice, foarte mulți credincioși ai parohiilor românești din zonă au participat la Hramul Mănăstirii Sfântul Dumitrie cel Nou. Serbarea Hramului a fost încheiată cu o agapă frățească organizată de către obștea mănăstirii.